Ultimele știri


Vineri, 13 aprilie 2012

Michelle Williams, din nou îndrăgostită

Deși până acum actrița Michelle Williams nu a avut niciodată noroc în dragoste, lucrurile par să se îndrepte în viața ei. După eșecul relațiilor cu muzicienii Conor Oberst și Andy…

Păstorel e printre noi

La o lansare de cărți în Ploiești, zic cărți pentru că s-au nimerit trei, publicistica mea din anii Băsescu, apărută în A.M. Press, Prahova, Monitorul de Suceava, Jurnalul Național, un…

„Europa 2012 – Vizitați România”

Romfilatelia a pus în circulație, din data de 6 aprilie, o emisiune de mărci poștale intitulată „Europa 2012 – Vizitați România”. Realizată la inițiativa Post Europ, organism ONU specializat care…

Centenar cu lansare de carte

Sub genericul „Centenarul omului cu 5 condamnări la moarte”, Consiliul Județean (CJ) Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”,…

13 Aprilie 2012

„Fantasticele împrejurări ale Dornei” „Împrejurimile orașului balneo-climateric Vatra Dornei sunt de o frumusețe rară. Situat în așa zisul colț al celor trei țări (fosta Mică Românie, Austria și Ungaria), orașul…

S-a dat titlul în Bundesliga

Acesta merge la Borussia Dortmund pentru a doua oară consecutiv, ceea ce ar trebui să-i dea aripi Oțelului, mă gândesc. Exact la meciul decisiv, locul 1 cu locul 2, Dortmund…