Un bătrân în vârstă de aproximativ 80 de ani, a cărui identitate nu a putut fi încă stabilită, a fost sfârtecat de un tren de marfă, mecanicul relatând că omul…
Polițiștii au depistat un grup de indivizi care, plimbându-se cu un taxi, pe timp de noapte, au comis cel puțin două spargeri, în comune din apropierea municipiului Suceava, hoții acționând…
Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost lovit violent și lăsat inconștient la intrarea în scara imobilului în care locuiește, agresorul fiind un tânăr în vârstă de…
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost accidentat mortal de o mașină, profitând de lipsa martorilor și a întunericului șoferul dispărând de la fața locului. Accidentul s-a…
Mai mulți indivizi din Fetești i-au atacat pe doi soți, sâmbătă noapte, în centrul satului, la un moment dat doi indivizilovindu-i cu topoarele, deși la fața locului erau ajunși polițiști.…
Cinci tineri au ajuns vineri noapte la Spitalul Județean Suceava după ce s-au încăierat într-un bar din municipiul Suceava. În jurul orei 23.20, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată că…
Mai mult de jumătate dintre primii o sută de suceveni care în anul 2011 au avut cele mai mari salarii sunt universitari sau lucrează în domeniul justiției. Potrivit unui clasament…
Patru proiecte mari vor demara în municipiul Vatra Dornei în perioada imediat următoare. Anunțul a fost făcut de primarul PNL din Vatra Dornei, Ioan Moraru, care candidează pentru un nou…
Ministrul Dezvoltării regionale și turismului, Eduard Hellvig, a anunțat, la Suceava, că ministerul pe care îl conduce va asigura finanțarea pentru finalizarea pârtiei de schi care se construiește în Câmpulung…
Ministrul Dezvoltării regionale și turismului, Eduard Hellvig, a anunțat că prioritatea ministerului pe care îl conduce va fi crearea de locuri de muncă. Eduard Hellvig a fost prezent sâmbătă în…
Câteva sute de locuitori din comuna Straja au participat vineri la o întâlnire cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PDL pentru cel de-al doilea mandat. Locuitorii…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vizitat la sfârșitul săptămânii trecute comunele Brodina și Ulma, anunțând că în perioada următoare vor începe mai multe investiții pentru modernizarea infrastructurii rutiere.…
O mare parte a locuitorilor din cartierul sucevean Obcini nu vor beneficia astăzi de apă rece și apă caldă, din cauza unor lucrări programate de ACET la rețeaua de apă…
Ploile de duminică au dat bătăi de cap comercianților din Bazarul Sucevei, care și-au văzut marfa inundată și clienții alungați, chiar dacă se știau feriți de capriciile vremii, fiind adăpostiți…
Străzi spălate cu apă caldă și saună în aer liber, asta au văzut și au simțit cei care au trecut vineri seara, în jurul orei 22.00, pe Bulevardul George Enescu,…
Licitațiile pentru clasa pregătitoare vor fi retrase, după ce au fost găsite probleme la achiziția de mobilier, iar în anul școlar viitor vor fi făcute improvizații pentru funcționarea acesteia, a…
Peste 1,1 milioane de femei și aproximativ 640.00 de bărbați își sărbătoresc onomastica luni, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, informează Ministerul Administației și Internelor. Dintre cei 1.800.634 de români…
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că îi va solicita ministrului Sănătății ca în următoarea ședință a Guvernului să îi prezinte un raport privind cazurile de îmbolnăviri cu…
Sfinții Împărați Constantin și Elena, datorită cărora creștinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători „Epoca de aur”, sunt serbați, luni, atât de bisericile ortodoxe, cât și…
Președintele Traian Băsescu a spus sâmbătă seara, la o întâlnire cu românii de la Chicago, unde s-a pozat cu doi bebeluși, că tânjește și el după „nepoței”. După ce a…
Toate cele 638 de centre de examen vor avea camere de supraveghere la bacalaureat, iar acestea vor fi poziționate pe elevi, nu pe geamuri și uși, a declarat ministrul interimar…
Un bărbat de 68 de ani a deschis focul pe stradă, sâmbătă, la Pecica (Arad), împușcându-și fosta concubină și pe cumnata acesteia, în urma unui conflict spontan și pe fondul…
Actrița Miley Cyrus, cunoscută pentru interpretarea personajului Hannah Montana în serialul cu același nume, are rolul principal în filmul LOL, unde joacă alături de Demi Moore. Miley a povestit cum…
Un membru Hamas a proferat amenințări la adresa modelului israelian Bar Refaeli, care interpretează rolul principal într-un film ce parodiază asasinarea la Dubai, în 2010, a unui membru al mișcării…
Având în vedere acest articol al d-voastră („Primarul din Dornești, prins la mijloc după ce a intervenit la un scandal de proporții”) editat în urma cererii Primarului Luță Gheorghe, aflat…
Monitorul vă prezintă, zilnic, amplasarea aparatelor radar pe șoselele din județul Suceava. Câmpulung Moldovenesc DN 17 zona municipiului Vatra Dornei DN 17 și DN 17B zona municipiului Suceava Traian Vuia,…
Will Smith a pălmuit un reporter pe covorul roșu, după ce acesta a încercat să-l sărute, la premiera de la Moscova a filmului „Bărbați în negru 3/ Men in Black…
Sarah Jessica Parker se alătură starurilor de la Hollywood care se implică în strângerea de fonduri pentru campania electorală a lui Barack Obama, organizând un eveniment în acest sens pe…
Mercedes va veni la Frankfurt cu un adevărat vârf de gamă în familia modelului de succes C-Klasse. La salonul de toamnă va fi dezvelit C 63 AMG Black Series Coupe,…
Volvo se poate mândri cu unul din cele mai echilibrate modele de familie disponibile pe piața europeană. Cu o gamă de motorizări dinamice, și un compartiment pentru bagaje generos, noul…
BMW introduce o a doua variantă de caroserie pe Seria 1. Noua versiune cu trei uși vine să sublinieze caracteristicile sportive ale modelului compact. Designul sportiv și elegant și completările…
Opel a dezvoltat un sistem revoluționar de iluminare de siguranță, cu ajutorul tehnologiei inteligente de iluminare cu matrice cu LED-uri. Această tehnologie de iluminare, care este complet nouă în industria…
Constantin- De origine latină, numele vine de la constans, constantis (constant, ferm). Cel mai de seamă purtător al lui a fost Sf. Împărat Constantin cel Mare, ce a pus capăt…
Biserica ortodoxă îi prăznuiește an de an, la 21 mai, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu Apostolii. Sfinții împărați, Constantin și mama sa, Elena, erau de neam…
Caloriile suplimentare se transformă în grăsime pe corp la doar trei ore după o masă copioasă, avertizează cercetătorii britanici de la Universitatea Oxford, informează dailymail.co.uk. Deși pare un clișeu pentru…
Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, sâmbătă, că președintele CCA Ion Crăciunescu a „tras tare” pentru ca meciul Universitatea Cluj – CFR Cluj să se rejoace și a acuzat…
Formația Chelsea Londra a câștigat Liga Campionilor pentru prima oară în istorie, în urma victoriei obținută, sâmbătă, la Munchen, în fața echipei Bayern Munchen, scor 5-4 (0-0, 1-1), după executarea…
O mare parte a locuitorilor din cartierul sucevean Obcini nu vor beneficia luni de apă rece și apă caldă, din cauza unor lucrări programate de ACET la rețeaua de apă…
Ministrul Dezvoltării regionale și turismului, Eduard Hellvig, a anunțat, la Suceava, că ministerul pe care îl conduce va asigura finanțarea pentru finalizarea pârtiei de schi care se construiește în Câmpulung…
Ministrul Dezvoltării regionale și turismului, Eduard Hellvig, a anunțat că prioritatea ministerului pe care îl conduce va fi crearea de locuri de muncă. Eduard Hellvig a fost prezent sâmbătă în…
Gospodăria unei familii din comuna Dumbrăveni a fost pe punctul de a arde în totalitate, după ce un trăsnet a lovit șura în timpul nopții de sâmbătă spre duminică. Alarma…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vizitat la sfârșitul săptămânii comunele Brodina și Ulma, anunțând că în perioada următoare vor începe mai multe investiții pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Prezent…
Președintele PDLal Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează pentru un nou mandat la alegerile locale din 10 iunie, a fost prezent duminică în localitatea Frumosu, unde a avut loc…
Câteva sute de locuitori din comuna Straja au participat vineri la o întâlnire cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PDL pentru cel de-al doilea mandat. Locuitorii…
Medicii europeni cer guvernelor din țările membre ale Uniunii Europene garantarea salariului minim pentru doctorii de spital, însă nu mai puțin de două-trei salarii medii pe economie, și asigurarea fără…
Peste 900 de liceeni participă, începând de luni, la sesiunea specială a examenului de bacalaureat organizată la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen”…
Sfinții Împărați Constantin și Elena, datorită cărora creștinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători „Epoca de aur”, sunt serbați, luni, atât de bisericile ortodoxe, cât și…