Ford este capabil dea un răspuns pe măsura provocărilor venite din partea marilor săi rivali. Fără să anunțe planuri grandioase pentru viitor, așa cum au făcut până acum Opel și…
Cântăreața canadiană Avril Lavigne a donat instrumente muzicale, prin intermediul fundației ei, unui spital pentru copii din California, informează contactmusic.com. Cântăreața a vizitat Mattel Children’s Hospital din Los Angeles în…
Un român care încerca să comită o spargere într-un supermarket din Italia a fost împușcat mortal de un agent de securitate, relatează site-ul italian UnioneSarda.it. Românul în vârstă de 26…
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, după decizia Curții Constituționale legată de reprezentarea la Consiliul European, că românii pot să decidă dacă rămân sau nu cu președintele Traian Băsescu. „Suntem…
Adrian și Dana Năstase au obținut în anul 2011 suma de 567.500 de Euro din vânzarea pădurii Corbeanca – ce aparținea amândurora, precum și din vânzarea unor cote-părți din apartamente…
Guvernul a decis ca Regia Autonomă „Monitorul Oficial” să treacă din subordinea Camerei Deputaților în cea a Guvernului, urmând ca directorul-general să fie numit de către secretarul general al Guvernului,…
Greva, inclusiv cea de avertisment, poate fi declanșată numai dacă momentul începerii a fost adus la cunoștința angajatorului sau a organizațiilor patronale cu cel puțin 48 de ore înainte și…
Guvernul a aprobat modelul cuponului în valoare de 200 euro cu ajutorul căruia aproximativ 26.000 de elevi din învățământul preuniversitar vor putea să își achiziționeze în acest an câte un…
Curtea Constituțională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că președintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de șef al statului, această atribuție putând fi delegată de către…
Curtea Constituțională a decis, miercuri, că Legea uninominalului pur este neconstituțională. Anunțul a fost făcut de către președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean. „Legea în întregul său a fost declarată neconstituțională”,…
Cinci români dintr-o rețea internațională care clona cărți de credit și fura banii titularilor au fost prinși în urma cooperării polițiștilor din mai multe țări, prejudiciul estimat în acest caz…
Ministrul Liviu Pop a anunțat ieri, la Gândul Live, că a emis un ordin intern în care a cerut modificarea baremului de corectare la proba de limba română a evaluării…
O cură standard cu clorofilă durează 12 zile și este un tratament extrem de puternic ce generează în ființa umană profunde efecte benefice. Plante frecvent folosite în terapia cu clorofilă:…
Perioada 28 iunie – 4 iulie Dansuri de societate pentru prichindei, la Iulius Mall Dansuri de societate pentru prichindei, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, de la ora…
Fostul internațional argentinian Diego Armando Maradona a declarat, miercuri, că atacantul portughez Cristiano Ronaldo merită o statuie la Lisabona, informează Corriere dello Sport. „Cristiano Ronaldo merită o statuie la Lisabona.…
Polițiștii desfășoară în această dimineață șase percheziții domiciliare pe raza județului, în zona Vatra Dornei, acțiunea vizând o grupare de contrabandiști de țigări.La acțiune participă polițiști de la Serviciul de…
Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, și-a înregistrat în mod oficial candidatura pentru funcția de secretar general al acestui partid. Flutur a precizat că vrea să pună la dispoziția partidului buna…
Guvernul a aprobat modelul cuponului în valoare de 200 euro cu ajutorul căruia aproximativ 26.000 de elevi din învățământul preuniversitar vor putea să își achiziționeze în acest an câte un…
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după decizia Curții Constituționale legată de reprezentarea la Consiliul European, că românii pot să decidă dacă rămân sau nu cu președintele Traian Băsescu. „Suntem…
Premierul Ponta își asumă responsabilitatea găsirii unei soluții privind taxa clawback, după ce ministrul Sănătății a prezentat în ședința de miercuri a Executivului o informare asupra stadiului discuțiilor legate de…
Guvernul a decis ca Oltchim să intre în procedură de administrare specială, hotărârea fiind luată în ședința de miercuri. Aproximativ o sută de sindicaliști de la Oltchim au pichetat, miercuri,…
Asigurații nu vor plăti pentru cardul național de sănătate, Imprimeria Națională va produce, din august, un milion de carduri pe lună, cheltuielile pentru producerea acestuia urmând să fie suportate de…
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după decizia Curții Constituționale, că va merge, „evident”, la Bruxelles, la Consiliul European. Premierul a spus că crede că președintele Băsescu nu va merge…
Autoritățile locale pot înființa, începând de miercuri, centre de sănătate multifuncționale, acestea putând avea cabinete de specialitate, spitalizare de zi cu cinci până la 20 de paturi, laboratoare de analize…
Adrian și Dana Năstase au obținut în anul 2011 suma de 567.500 de Euro din vânzarea pădurii Corbeanca – ce aparținea amândurora, precum și din vânzarea unor cote-părți din apartamente…
Curtea Constituțională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că președintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de șef al statului, această atribuție putând fi delegată de către…
Guvernul trebuie să achite despăgubiri de peste 14 milioane lei, la care se adaugă sume în valută și daune care nu au fost deocamdată calculate, în 860 de litigii deschise…
Mai mulți părinți și elevi au venit, miercuri după-amiază, în fața Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), după ce premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Liviu Pop să clarifice…
Subiectele la testele naționale au fost moștenite de la fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, dar repartiția computerizată a elevilor nu va fi afectată de ambiguitatea subiectului acuzat la limba…
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut, miercuri, proba scrisă de matematică din cadrul evaluării naționale au putut obține minimum nota 5 dacă rezolvau câteva exerciții bazate pe calcule…
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava a anunțat că termenul de depunere a cererilor pentru subvențiile pe cap de bovină a fost prelungit până la începutul săptămânii…
Cinci firme de construcții din județul Suceava au fost sancționate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava pentru că aveau muncitori la negru. Potrivit adjunctului ITM Suceava, Grigore Duciuc, în perioada…
La Camera de Comerț și Industrie Suceava a fost deschis miercuri cel mai mare târg de locuri de muncă din județ, Expo Jobs Bucovina. În cadrul evenimentului vor fi prezente…
Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie, prin Comitetul Rețele și împreună cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează începând de joi și până sâmbătă…
Cinci echipe de inspectori ai Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava au demarat controale în teren la crescători de oi și capre care au depus cereri pentru…
Una dintre înșelăciunile care au făcut deja numeroase victime, țeapa cu codurile de reîncărcare a cartelelor telefonice, continuă să facă victime, ultimul caz fiind cel al unei gestionare de magazin…
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, că invitația la Consiliului European pe numele premierului Victor Ponta urmează să vină astăzi de la Bruxelles, la fel ca și ecusoanele…
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după ce a prezentat judecătorilor Curții Constituționale poziția Guvernului față de reprezentarea la Bruxelles, că președintele Traian Băsescu nu poate cere ca România să…
Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că a fost anunțat de ANI că s-a declanșat o procedură de evaluare în cazul lui privind un posibil…
Premierul Victor Ponta a cerut miniștrilor de Interne și Sănătății să transmită polițiștilor și medicilor un mesaj oficial prin care aceștia să fie încurajați să își facă datoria în continuare…
Românii s-au obișnuit cu perioada de criză, însă efectele acesteia îi afectează negativ la nivel personal din ce în ce mai mult, având în vedere că recesiunea durează de mai…
Un fotoreporter din Polonia a ajuns la Spitalul Județean din Arad după ce a fost bătut și tâlhărit într-un tren, el reclamând Poliției că incidentul a avut loc marți seară,…
Românii rămân precauți în ceea ce privește consumul și sunt dispuși să reducă cheltuielile, mai ales cele pentru haine, electronice și electrocasnice și vacanțe, dar renunță mai greu la alcool,…
Premierul Victor Ponta le-a cerut miniștrilor să prezinte public rezultatele auditului privind activitatea fostului Guvern și să anunțe organele de cercetare despre neregulile descoperite, avertizându-i că nu vor mai rămâne…
Liberalizarea pieței comercializării de piese auto ar putea creea probleme și mai mari din punct de vedere al contrafacerilor, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Bogdan Cristian…
Reprezentanții Ministerului Economiei i-au anunțat pe sindicaliștii de la Oltchim că vor propune Guvernului un plan minimal de măsuri pentru ca societatea să-și reia activitatea, o decizie urmând să fie…
Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale (ISPMN) a lansat, miercuri, baza de date legislative MinLex, care conține actele normative referitoare la minoritățile naționale și etnice din România adoptate după anul…
Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Transporturilor să inspecteze, joi, lucrările la autostrăzile București-Ploiești și București-Constanța (A2), iar firmelor care au depășit termenele de execuție să le aplice „fără milă”…