Comuna Valea Moldovei deține de departe prima poziție la nivel de județ în ceea ce privește rata șomajului. Conform datelor oficiale, 29% din populația activă a comunei este în șomaj.…
Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că atunci când s-a aflat la guvernare, PDL i-a amendat pe bugetarii din România cu cel puțin 3 miliarde de euro. Nechifor a…
Președintele Partidului Verde, deputatul Remus Cernea, a anunțat, sâmbătă, la Suceava, că formațiunea pe care o conduce intenționează să obține cel puțin un mandat de europarlamentar la alegerile pentru Parlamentul…
Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu va fi prezentă, astăzi, la inaugurarea Pieței Francofoniei din București. La eveniment vor mai fi prezenți ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, și primarul general…
Social-democrații suceveni și-au definitivat alegerile în cadrul Organizației Județene. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc ședința Consiliului Județean al PSD Suceava, în cadrul căreia au fost aleși președintele executiv,…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că va avea o consultare cu primarii suceveni pentru a stabili proiectele de infrastructură prioritare care ar urma să fie finanțate prin…
Deputatul sucevean din Colegiul Vicov-Solca, Ovidiu Iane, a anunțat, sâmbătă, că a părăsit Partidul Verde și s-a înscris în PSD Suceava. Ovidiu Iane a fost ales în Camera Deputaților din…
Vineri, 12 aprilie, s-a încheiat cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Teatru în limba engleză „MagicFest”, organizat de Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava, în colaborare cu Asociația „MagiMedia”,…
Trupa de teatru studențesc Fabulinus a obținut premiile pentru cel mai bun spectacol și cel mai bun actor în rol secundar în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului Național…
La faza națională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare și Literatură Română pentru clasele V-VIII, doi elevi din județ au obținut distincții, iar la competiția pentru clasele IX-XII au fost premiați…
Remus Bompa (clasa a IX-a), de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, și Daniel Cosovanu (clasa a X-a), de la Liceul Tehnologic „Tomșa-Vodă” Solca, s-au calificat în lotul național de…
Era un sihastru oarecare bătrân, care de mulți ani trăia în pustie. Acestuia i-a venit gând în inimă, socotindu-se cum că el a săvârșit și a împlinit toate bunătățile și…
Deniile sunt slujbe speciale care se săvârșesc numai în timpul Postului Mare. Acestea sunt Utreniile care nu se mai oficiază dimineața, ci în ajunul zilei, seara. În săptămâna a 5-a…
Actrița americană Keri Russell, cunoscută publicului din România pentru rolul din serialul TV „Felicity”, apare pe coperta numărului din mai al revistei Women’s Health, demonstrând că este într-o formă fizică…
Actrița germană Diane Kruger a devenit noua imagine a Chanel Skincare, continuându-și astfel colaborarea cu acest brand de produse cosmetice. „Prin eleganța naturală și frumusețea ei, Diane Kruger este una…
Basistul trupei Deftones, Chi Cheng, care a fost într-o stare de semi-conștiență din 2008, în urma unui accident de mașină, a murit sâmbătă, la vârsta de 42 de ani, au…
Porsche pregătește două surprize fanilor mărcii din întreaga lume. În contextul succesului global al primei generații Panamera, gama acestui model ar putea fi extinsă cu două noi versiuni de caroserie.…
Mercedes a conceput pentru clasa compactă un model de familie polivalent, în ton cu pretențiile clienților de mașini premium. Noul B-Klasse aduce cu sine tehnologii în premieră, motoare mai economice,…
Range Rover și-a câștigat celebritatea combinând într-o manieră perfectă performanța de înalt nivel pe asfalt cu cea din teren accidentat. Odată cu noul Evoque, marca britanică s-a orientat și spre…
Chevrolet a dorit să ajungă mai ușor la inima clienților din Europa. Marca americană s-a gândit să dezvolte în premieră un automobil de familie, unul autentic, pe gustul și măsura…
Marele Bal al Poveștilor, o ocazie pentru cei mici să se întâlnească cu personajele lor preferate, va avea loc pe 22 aprilie, la Teatrul Excelsior și marchează cea de-a 23-a…
Trecerea anilor lasă semne vizibile asupra chipului, pielea îmbătrânită trădând astfel vârsta și modul în care a fost îngrijită, dar specialiștii spun că semnele ceasului biologic pot fi acum reversibile…
Batoane de ciocolată cu 50% mai puțină grăsime, care au în compoziția lor suc de fructe, au fost preparate de cercetătorii de la Universitatea Warwick din Marea Britanie. Noile batoane…
Salariul de bază al unui medic primar din sistemul public este de 1.800 de lei, însă, printr-o nouă lege ce ar putea fi aplicată din 1 ianuarie 2014, ar putea…
Noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare din 1 iulie, iar protocoalele terapeutice, prin care medicii vor fi îndrumați să recomande generice, până la sfârșitul lui 2013,…
Mișcarea Populară a lansat, duminică, online, o propunere de platformă-program, în care se definește ca „instrument public al exercitării democrației participative” și afirmă că valorile promovate sunt individul și societatea,…
Legea Guvernului privind imobilele naționalizate, care introduce și taxarea cumpărătorului de drepturi litigioase, nu ia în calcul posibilitatea ca prețul trecut în acte ca fiind plătit să fie peste valoarea…
Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, consideră că premierul Victor Ponta este mult prea preocupat de războiul intern din USL decât de soarta românilor și se folosește de pensionarii miliari…
Locuitorii unei străzi de la periferia municipiului Cluj-Napoca au protestat, duminică, „prin muncă”, nemulțumiți că Primăria nu le-a reparat strada și au astupat singuri gropile, aducând pietrișul cu căruța, transmite…
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) va păstra în baza de reprezentare și protocol 14 vile și complexe rezidențiale, dintre care în centrul Capitalei vor fi Palatul Primăverii și doar…
Avocatul Daniel Costel Petre, de la Baroul București, a fost reținut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în dosarul de corupție al judecătoarelor Antonela Costache și Viorica Dinu de la…
Formația Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată sâmbătă, pe Arena Națională, cu echipa Universitatea Cluj, în etapa a XXVI-a a Ligii I. Dinamo a înscris prin…
Echipa de handbal feminin HC Zalău a ratat ieri, pe teren propriu, calificarea în finala Cupei EHF, după ce a fost învinsă și în manșa retur a sferturilor de formația…
Monitorul văprezintă, zilnic, amplasarea aparatelor radar pe șoselele din județul Suceava. Câmpulung Moldovenesc DN 17 zona municipiului Vatra Dornei DN 17 și DN 17B zona municipiului Suceava Traian Vuia, DN…
Arheologul Florin Hău, fostul director al Muzeului Județean Suceava (Complexul Muzeal Bucovina, azi Muzeul Bucovinei), în perioada 1997 – 2002, a decedat în dimineața zilei de 15 aprilie, după o…
Două motofierăstraie mecanice au fost sustrase, în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintr-o gospodărie din comuna Cornu Luncii care aparține unui localnic, Dumitru R., în vârstă de 43 de ani.…
Dintr-o gospodărie din comuna Bosanci au fost sustrase, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai multe unelte de uz gospodăresc. Hoții au furat o mașină de șlefuit, un topor și…
Un autotractor cu remorcă, încarcat cu mere, s-a răsturnat în afara părții carosabile, sâmbătă, pe DN 17, în afara comunei Poiana Stampei, rupând și doi stâlpi electrici. Conducătorul auto, Cristian…
În antepenultima etapă din acest sezon al Ligii Național de Handbal, Universitatea Suceava a făcut un galop de sănătate pe terenul ultimei clasate, Universitatea Cluj, echipă pe care a învins-o…
Echipa locală de rugby a Clubului Sportiv Municipal Suceava a suferit al treilea eșec din acest sezon al Diviziei Naționale, de această dată pe terenul liderului Ștejarul Buzău, scor 11…
Deputatul sucevean din colegiul Vicov – Solca, Ovidiu Iane, a anunțat, sâmbătă, că a părăsit Partidul Verde și s-a înscris în PSD Suceava. Ovidiu Iane a fost ales în Camera…
Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că atunci când s-a aflat la guvernare, PDL i-a amendat pe bugetarii din România cu cel puțin 3 miliarde de euro. Nechifor a…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că va avea o consultare cu primarii suceveni pentru a stabili proiectele de infrastructură prioritare care ar urma să fie finanțate prin…
Festivalul literar germano-român „Lectora”, organizat de Institutul pentru Relații Externe (IFA) Stuttgart, Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul de Instruire „EduMax”, în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, Forumul…
Deputatul PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, va fi prezentă, luni, la inaugurarea Pieței Francofoniei din București. La eveniment vor mai fi prezenți ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, și primarul general…
Unui bărbat de 35 de ani, Ioan A., din municipiul Siret, i-a fost furat autoturismul, vineri seara, din fața magazinului, în care acesta lucrează ca gestionar. Autorul faptei este chiar…
Un tânăr de 23 de ani, Florin L., din municipiul Rădăuți, și-a pierdut viața într-un accident auto produs vineri seara pe DN 17 A, în interiorul comunei Marginea. În timp…
Poșta Română vrea să reducă timpul de lucru cu până la patru ore și să diminueze salariile cu 25 sau 50 la sută pentru până la 6.000 de salariați, aceasta…