Ultimele știri


Vineri, 19 iulie 2013

Mihai Costea, exclus din lotul Stelei

Atacantul echipei Steaua București, Mihai Costea, a declarat, miercuri seară, după ce antrenorul Laurențiu Reghecampf a anunțat că l-a exclus din lot, că e normal să-și dorească să plece de…

A fi milostiv înseamnă să te asemeni cu Dumnezeu

Milostenia sau îndurarea creștină izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și ia forma ajutorării materiale și morale a semenilor aflați în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârșit al milosteniei, ne-a…

Hramul Bisericii Sf. Ilie – Dărmănești II

Uniunea Ucrainenilor din România, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Sf. Ilie Dărmănești II, vă invită să luați parte, sâmbătă, pe 20 iulie, începând cu ora 9:00, la Sfânta Liturghie (hramul…

Audi A3 Sedan, prima berlină din Ingolstadt

Audi și-a extins gama de vehicule pentru clasa C. Dezvăluit la sfârșitul lunii aprilie, noul A3 Sedan poate fi comandat pe toate piețele europene, inclusiv în România. Prima berlină din…

Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina”

colecție iconografică, închinată memoriei lui Franz Xaver Knapp (03.09.1809, Tachau – 16.09.1883, Cernăuți), în anul 130 al eternității sale, precum și mărturisitorilor uitați ai Bucovinei, inclusiv I. Schubirsz, Franz Jaschke…

Joi, 18 iulie 2013