Cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional „Bucovina Rock Castle”, care se va desfășura în Cetatea de Scaun a Sucevei, în intervalul 22-25 august, ediție care va avea ca imn…
La Iulius Mall Suceava se deschide marți, 6 august, la ora 18.00, expoziția de pictură și grafică „Lumină și sunet”, realizată de Adrian Ștefan Smîntancă, absolvent al Școlii de Arte…
„Populația n’are apă” „Vorbim nu de lipsa de apă pentru câteva ore pe zi, neajuns ce nu poate fi încă îndepărtat, ci de lipsa completă de apă pentru populația…flotantă a…
Un tânăr de 19 ani a fost bătut și violat în noaptea de duminică spre luni de partenerii de pahar ai acestuia, agresiunea având loc în spatele supermarketului Albina din…
Poștașul comunei Stroiești a avut parte de un sfârșit groaznic, murind carbonizat în noaptea de duminică spre luni, în timp ce încerca să-și salveze animalele din grajdul gospodăriei sale cuprinse…
Saivanul unei stâne cu aproximativ 700 de oi de pe raza localității Fetești, comuna Adâncata, a fost incendiat intenționat în miez de noapte, valoarea pagubelor fiind estimată la circa 30.000…
Doi agenți de pază de la fabrica de hârtie și celuloză Ambro, din municipiul Suceava, au fost prinși în timp ce încercau să fure din incinta societății, se arată într-un…
Două cumplite accidente rutiere s-au petrecut în cursul zilei de duminică, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în urma cărora și-au pierdut viața un minor…
Aproape 500 de sancțiuni contravenționale au fost date de polițiștii de la Rutieră în urma unei acțiuni desfășurate în zilele de sâmbătă, între orele 10:00–13:00 și 15.00-18:00, și duminică, între…
Pacienții mușcați de șarpe care ajung la Spitalul Județean de Urgență Suceava vor fi tratați la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, în baza unui acord încheiat între cele două unități…
Colegiul Județean al Medicilor (CJM) Suceava a anunțat ieri suspendarea temporară a planului de acțiuni de protest preconizate a avea loc din această lună și care ar putea merge până…
Meningita acută virală provocată de enterovirusul care a făcut ravagii în vara anului trecut, în special în rândul copiilor, provocând o epidemie ce a numărat în total 380 de cazuri,…
Presa românească e bătrâioară: nu mai e mult până ce va împlini rotunda vârstă de două secole. Câte mii de hectare s-or fi despădurit în răstimpul scurs de la apariția…
Am scris cred că de mai bine de 10 ori numai aici despre iadul pe care l-au creat, în deplină cunoștință de cauză, cei răspunzători de organizarea competițiilor fotbalistice din…
Ședința Comitetului Executiv a FRF programată ieri la Casa Fotbalului nu a clarificat toate necunoscutele referitoare la viitorul sezon al Ligilor a II-a și a III-a. Astfel, eșalonul secund se…
Are 16 ani, este elev în clasa a IX-a la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și este pasionat de vioară, instrument care speră că-i va schimba viața. Este…
Finanțele sucevene vor fi conduse în continuare de Petrică Ropotă, cel care s-a aflat la șefia Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava începând din anul 2004. Conducerea Agenției Naționale…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a declarat mulțumit de rezultatelor controalelor efectuate pe drumurile județene la transportatorii de lemne sau produse de balastieră. Nechifor a arătat că în ultima…
PreședinteleConsiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că ultimele declarații făcute de liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, cu privire la sumele pe care județul Suceava le-a primit la ultima rectificare…
Șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, a anunțat că ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, se va afla miercuri, 7 august 2013, într-o vizită oficială în județul Suceava. Nechifor…
Conducerea centrală a Fundației Mișcarea Populară va fi prezentă în cursul zilei de astăzi la Suceava pentru a participa la înființarea structurii județene sucevene a fundației. La întâlnirea de la…
Echipa de handbal Universitatea Suceava nu va mai primi nici un leu drept finanțare de la bugetul local al Sucevei, până când nu sunt lămurite o serie de probleme depistate…
De anul viitor, municipiul Suceava va fi reprezentat de o singură echipă de fotbal, care va fi finanțată de Primăria Suceava pentru a evolua în liga a II-a. Decizia a…
Intrarea în insolvență a societății de termoficare a Sucevei și intenția anunțată a administratorilor judiciari ai acesteia de a executa silit Primăria Suceava pentru o datorie de 9,8 milioane de…
Municipalitatea suceveană a fost desemnată câștigătoare a unei finanțări de peste opt milioane de euro, din partea Elveției, în cadrul unui concurs de proiecte la care au participat zeci de…
Lucrările de modernizare a zonei centrale a municipiului Suceava vor continua anul viitor cu întreaga zonă din jurul Palatului Administrativ, până în zona magazinului Bucovina. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a…
Cei 31 de angajați ai Școlii Gimnaziale „Ion Barbir” din Capul Câmpului, printre care se numără 22 de cadre didactice, nu-și vor primi la timp salariile aferente lunii august, din…
Ieri au fost publicate rezultatele examenului național de titularizare în învățământul preuniversitar, în urma căruia se vor ocupa posturile titularizabile disponibile pentru anul școlar 2013-2014 sau cele de suplinire calificată.…
Fiindcă Hristos vorbise ucenicilor despre moartea și patimile la care urma să fie dat, iar aceștia erau înfricoșați, Mântuitorul i-a luat deoparte pe trei dintre ei, vrând să le arate…
Jennifer Aniston a fost pozată fără machiaj în timp ce se afla la New York. Actrița a fost foarte ocupată în ultima perioadă, promovând ultimul său film, „Noi suntem familia…
colecție iconografică, închinată memoriei lui Franz Xaver Knapp (03.09.1809, Tachau – 16.09.1883, Cernăuți), în anul 130 al eternității sale, precum și mărturisitorilor uitați ai Bucovinei, inclusiv I. Schubirsz, Franz Jaschke…
O serie de imagini rare cu membrii formației The Beatles, care au fost descoperite pe un film nedevelopat al fotografului oficial al trupei, vor fi scoase la licitație. Imagini foarte…
Charlotte Casiraghi, fiica prințesei Caroline de Monaco, este însărcinată și va deveni mamă pentru prima dată, la sfârșitul acestui an. În vârstă de 27 de ani, Charlotte Casiraghi are o…
Fostă primă doamnă a Franței, Carla Bruni, în vârstă de 45 de ani, revine, după mandatul de președinte al soțului ei, Nicolas Sarkozy, la viața de cântăreață și fotomodel de…
Utilizatorii platformei Twitter din Japonia au stabilit un nou record mondial – 143.199 de mesaje pe secundă (Tweets Per Second/ TPS) – atunci când au postat pe această rețea de…
Expoziția „The Human Body”, deschisă la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București pe 22 martie, a fost vizitată de peste 88.000 de persoane, stabilind un record absolut…
Un nou tip de celule neuronale, care influențează simțul direcției și al orientării, a fost descoperit de oamenii de știință de la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite, informează dailymail.co.uk. „Aveți…
Boala varicoasă afectează la ora actuală mai mult de 45% din populație, fără a socoti și dilatațiile venoase mici ( teleangectazii, “spider veins”) care brăzdează coapsele, atât de inestetice când…
Cercetătorii francezi au realizat o descoperire importantă în domeniul terapiilor celulare aplicate în sănătatea bucodentară, informează lefigaro.fr. Cercetările științifice care vizează potențialul regenerator al celulelor sușă se accelerează în toate…
Examenul de titularizare din acest an a fost unul riguros, iar concurenții au avut rezultate bune, în condițiile în care învățământul nu mai este de mult atractiv pentru absolvenți, apreciază…
România este prima țară din lume la Olimpiada Internațională de Geografie, după ce elevii români au câștigat trei medalii de aur și una de argint la ediția de anul acesta…
Omar Hayssam a depus la instanța supremă o contestație în anulare în dosarul de terorism, care, dacă va fi admisă, va duce la rejudecarea dosarului, acțiunea având primul termen de…
MAE precizează că obligația de a se dovedi deținerea unor mijloace de subzistență minime pe durata sejurului pe teritoriul statelor membre UE este cuprinsă într-o reglementare comunitară, iar dispozițiile acesteia…
Germania, Belgia, Norvegia și Polonia au disponibile locuri de muncă accesibile și cetățenilor români, salariile oferite putând ajunge și la 84.000 de euro anual, potrivit rețelei europene de ocupare, Eures.…
Aproape 40 de milioane de produse în valoare de aproximativ 1 miliard de euro au fost reținute, anul trecut, de serviciile vamale din Uniunea Europeană, fiind suspectate de încălcarea drepturilor…
Cel puțin cinci noi dispecerate integrate pentru urgențe, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și Ambulanței, vor fi înființate până în octombrie, până în prezent acestea existând deja în…
Județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj se vor afla sub cod galben de caniculă, marți și miercuri, când se vor înregistra frecvent valori termice de 35…