Forfotă mare în centrul Sucevei, unde se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea Târgului de Crăciun, care va fi deschis de la Ziua Bucovinei până la jumătatea lunii ianuarie, când este Revelionul pe stil vechi.
Căsuțelor de lemn pentru comercianți și meșteșugari, vopsite acum în trei culori – 15 roșii, 3 albe și 3 verzi (ca pe drapelul Ungariei), li s-a pus acoperiș închis la culoare, de șindrilă bituminoasă, li se fac decorațiuni cu cetină de brad și luminițe, iar pe mijloc, sus, au plăcuțe cu inscripția ”Crăciun fericit!”.
Pentru căsuțele de lemn, taxa de închiriere de către comercianți este de 3430 de lei pentru 49 de zile (perioada 28 noiembrie – 15 ianuarie), iar după manifestările de 1 Decembrie, pe esplanadă vor fi instalate și rulote sau autorulote, la care taxa percepută de Primăria Suceava este de 8 lei X suprafața rulotei (în mp) X 45 zile (2 decembrie 2025 – 15 ianuarie 2026).
Pe lângă cupola de lumini și decorațiunile obișnuite care se pun în zona centrală, anul acesta ansamblul de luminițe cu Anul Nou care se apropie va fi amplasat în partea de jos a esplanadei centrale, la strada Nicolae Bălcescu, iar pe culoarul de urcare spre Biserica Sf. Dumitru va fi amplasat un tunel luminos, altul fiind deja instalat la intrare în Parcul Șipote (unde au fost puse decorațiuni și pe stâlpii de iluminat).
Ca elemente de atracție pentru cei mici, pe lângă patinoarul artificial, la intrarea în parc au fost montate un carusel și un trenuleț, dar utilizarea acestora se face contra-cost.





