FOTBAL CLUB CETATEA

Ultimele două meciuri înaintea debutului de campionat



Fotbaliștii de la Cetatea Suceava se pregătesc pentru ultimele partide programate înaintea startului ediției 2007-2008 a Ligii a III-a. Prima întâlnire va fi și cea mai importantă și este programată pentru ziua de mâine. Sucevenii se vor deplasa la Iași pentru întâlnirea cu formația Poli III, din cadrul Cupei României. La interval de numai două zile, sucevenii au programat un alt joc, de această dată amical. Adversari vor fi cei de la Cetatea Târgu Neamț, formație cu care elevii lui Marian Pană se vor înfrunta și în campionat. Președintele clubului Cetatea Suceava, Dumitru Moldovan, crede că aceste două meciuri sunt foarte importante pentru echipă. „Până la startul campionatului a mai rămas puțin timp. De aceea trebuie să cristalizăm o formulă de bază pe care să ne bazăm în meciurile foarte dificile care ne așteaptă. Am încredere că antrenorul Marian Pană va găsi cele mai bune soluții”, a declarat Dumitru Moldovan.



Recomandări