Avertizare

Ultimatum pentru reluarea furnizării apei calde

Apa caldă și căldura trebuie să ajungă în casele tuturor sucevenilor afectați de lucrările de termoficare, până la 1 decembrie. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri un termen limită până la care cetățenii orașului trebuie să beneficieze de serviciile de termoficare.
“Dimineață am fost la comandament la Termica și le-am spus clar că 30 noiembrie este ultima zi în care mai pot rezolva problemele pe care le au pe partea de refacere a rețelelor termice. Vina nu este numai a firmelor de construcții, ci și a celor de la Termica, care au avut carențe în organizare. Sper să învețe din greșelile de anul acesta, ca anul viitor, când vor fi continuate lucrările de termoficare, să nu le repete”, a spus edilul șef al orașului.
Nu în ultimul rând, Ion Lungu a ținut să precizeze că dacă nici acest ultim termen acordat nu va fi respectat, va avea grijă personal ca și cei de la Termica să plătească pentru asta.
“Conducerea societății de termoficare a tot dat termene în funcție de ce au spus firmele de construcții implicate. Dar cum niciodată acele firme nu și-au respectat propriile termene, nimic nu s-a încadrat în timpul menționat”, a mai explicat primarul Sucevei.

Recomandări

Primăria Vicovu de Sus va construi un ambulatoriu modern, de peste 4 milioane de euro, printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

Gheorghe Șoldan anunță că Palatul Administrativ din Suceava va fi redeschis după devastatorul incendiu din 2021

Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate

Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei