La ghișee

Ultima zi de plată a taxelor și impozitelor locale, fără penalități de întârziere

Astăzi este ultima zi în care sucevenii pot achita impozitele și taxele datorate bugetului local pentru cel de-al doilea semestru al anului, fără să plătească penalități de întârziere.
Astfel, cei care au ales să își achite obligațiile către bugetul local în mai multe tranșe și nu au achitat până acum suma aferentă, de la 1 octombrie vor plăti penalități de 2% din suma datorată, pentru fiecare lună sau fracțiune de lună de întârziere. Mai exact, dacă vor plăti luni suma datorată, vor plăti cu 2% mai mult decât dacă ar plăti astăzi. În același timp, tot cu 2% mai mult vor plăti dacă vor achita sumele scadente pe data de 31 octombrie.
Pentru a achita impozitele și taxele datorate pentru locuințe, terenuri, autoturisme și salubrizare, sucevenii au la dispoziție atât ghișeele Primăriei Suceava, în intervalul orar 09.00 – 14.00, ATM-urile montate la ghișee, unde pot plăti direct cu cardul, fără comisioane, pot vira banii prin bancă (în special în cazul firmelor) sau pot plăti online, prin sistemul existent pe pagina www.primsv-de.ro, urmând ca în curând aceste plăți să poată fi făcute și prin Sistemul Național Electronic de plată online a taxelor și impozitelor.

Recomandări

Peste 3.000 de locuitori din municipiul Suceava vor beneficia de reducerea impozitului pe clădiri, terenuri şi mașini

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.