Parlamentul se reunește joi în ultima sesiune a legislaturii 2012 – 2016 cu o configurație politică diferită-traseiștii vor crea două noi grupuri parlamentare, 84 de parlamentari și-au încheiat deja mandatul, iar o pleiadă de legi populiste așteaptă să fie adoptate, scrie Mediafax.Astfel, UNPR a dispărut ca partid politic și, implicit, ca grup parlamentar din ambele camere după fuziunea prin absorbție cu PMP-ul lui Traian Băsescu. Noua formațiune își va crea propriul grup parlamentar la Camera Deputaților, miza înființării grupului fiind faptul că vor avea observatori în secțiile de votare la algerile din această toamnă.Un alt grup parlamentar nou ar putea înființa și Partidul România Unită (PRU), formațiune cu un scor de 0,8% la locale și care în ultimele zile a înregimentat o serie de parlamentari, în special de la PSD, printre care Sebastian Ghiță, Marius Manolache sau Cristian Rizea.


