Învățământ

Ultima săptămână de școală pentru elevii de clasa a opta



Elevii de clasa a opta au intrat pe ultima sută de metri până la sfârșitul anului școlar. Pentru că pentru aceștia a început numărătoarea inversă, și în mai puțin de trei săptămâni vor începe testarea națională, absolvenții de gimnaziu intră de pe 9 iunie în vacanță. Înscrierea pentru susținerea acestor examene s-a încheiat deja, iar pe 19 iunie absolvenții de clasa a opta vor susține prima testare din cadrul examenului de capacitate, la limba și literatura română. Potrivit calendarului de organizare și desfășurare a testelor naționale din acest an, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, pe 20 iunie se va susține examenul scris la limba maternă, pe 21 iunie concurenții vor da proba la matematică, iar pe 22 iunie la istorie sau geografia României. Rezultatele finale ale testării din acest an se vor afișa pe 29 iunie. De organizarea și desfășurarea examenelor se ocupă Inspectoratul Școlar Suceava. În acest sens, s-au stabilit 45 de centre de testare în tot județul, iar lucrările candidaților vor fi corectate în cele 12 centre zonale de evaluare. La sesiunea din acest an a testelor naționale sunt așteptați să participe peste 9000 de candidați, absolvenți ai promoției din acest an, la care se vor mai adăuga și absolvenți din alte promoții. Și în acest an vor fi candidați care vor susține examenele în condiții speciale, unii dintre ei fiind deja înregistrați la IȘJ. Este vorba despre o serie de absolvenți cu dizabilități de auz și vorbire, care vor da examenele prin intermediul unui interpret mimico-gestual.