Ultima parte a seriei „Shrek” va fi lansată pe marile ecrane pe 21 mai



Al patrulea film din franciza „Shrek”, care a prezentat, de-a lungul timpului, aventurile celui mai cunoscut căpcăun verde din istoria peliculelor de animație, va fi lansat pe marile ecrane pe 21 mai, în Statele Unite ale Americii, au anunțat, joi, producătorii, citați de AFP.
„Shrek Forever After” va fi „ultimul film din seria «Shrek» și noi considerăm că este cel mai bun mod de a încheia o franciză”, a declarat Mike Mitchell, regizorul peliculei, în timpul prezentării programului de lansări al studiourilor Dreamworks Animation pentru 2010.
În cei nouă ani de la lansare, Shrek a salvat-o pe prințesa Fiona din ghearele unui dragon, a dejucat planurile unui Prinț nu chiar Frumos și a recuperat cheile regatului Far Far Away.
În noul film, căpcăunul verde va porni într-o ultimă aventură, fiind însoțit de o pleiadă de actori de renume care au acceptat să își împrumute vocile pentru celelalte personaje din această producție. Pentru acest film de adio, regizorul Mike Mitchell a îndrăznit chiar să amestece stilurile cinematografice și a îmbinat genul fraților Grimm cu filmul cult al lui Frank Capra „O viață minunată”.
Regizorul le pune spectatorilor întrebarea fatidică: „Ce ar fi devenit regatul Far Far Away dacă Shrek nu ar fi existat?”. În „Shrek Forever After”, epoca în care personajul principal roșea cu ușurință este de mult apusă: celebrul căpcăun verde este acum un tată de familie matur și așezat, cu trei copii, însă oarecum nostalgic față de viața aventuroasă pe care o ducea în trecut. Pentru a-și regăsi spiritul din trecut, Shrek semnează un pact cu maleficul pitic Rumpelstiltskin (Paul McCartney). Acest pact devine un adevărat coșmar pentru Shrek, care se vede mutat într-o versiune alternativă a regatului Far Far Away, care nu mai seamănă deloc cu regatul din povestea originală.
Într-o lume în care Shrek nu a existat, măgarul nu mai „murmură”, ci este un sclav. Motanul-Încălțat este un mare leneș, iar piticul Rumpelstiltskin domnește peste acest regat cu o mână de fier. Culmea ororii pentru Shrek: el și Fiona nu s-au întâlnit niciodată. Mike Mitchell a introdus în acest film o serie de personaje noi, precum două vrăjitoare care vânează căpcăuni, dar și „cel mai frumos căpcăun ce a fost văzut vreodată”, potrivit cineastului american.
Chiar dacă spectatorii bănuiesc deja că „Shrek Forever After” va avea, invariabil, un happy end tradițional, felul în care celebrul căpcăun va reuși să repună lucrurile în ordine în regatul Far Far Away nu a fost încă dezvăluit de producători, făcându-i pe spectatori să aștepte cu nerăbdare lansarea filmului.
Șeful departamentului de creație Dreamworks, Bill Damaschke, a precizat că povestea lui Shrek, deja adaptată într-un musical, va continua să fie exploatată, dar sub alte forme.
Primele trei filme ale acestei francize au avut încasări de 2,203 miliarde de dolari pe plan mondial.