Ultima noapte

Am stat și m-am gândit bine: cel puțin pentru mine, ziua de mâine înseamnă ultima suflare a comunismului, abia apoi, imediat după ora 0, putându-ne considera definitiv izbăviți de această cumplită boală care ne-a măcinat mai bine de jumătate de secol. Cât privește integrarea noastră deplină ca ființe europene în cuget, simțiri și mai ales maniere, mă tem că încă ne va fi oarecum ostil acest spațiu în care nu se ronțăie semințe nici pe stadioane, nu se înjură ca la ușa cortului, din te miri ce, nu se bea pe borâtelea otravă în cârciumi insalubre cu W.C.-ul simbolizat chiar de pereții stabilimentului. Teama Europei civilizate de preconizata invazie româno-bulgărească este, cred, cel puțin egală cu spaima unei certe majorități din acest spațiu față de impactul cu un alt tip de comportament, cu o altă mentalitate. Dacă vreți exemple în acest sens, ia gândiți-vă doar la felul în care selecționerul Stoicikov se mai manifesta pe toată durata șederii în România. Și, să nu uităm, Stoicikiv a petrecut ceva vreme în lumea aia spre care ne îndreptăm. S-a lipit ceva de el? Aiurea! Mitocanul, tot mitocan, oricât ar fi jucat la Barcelona. Iar ca el avem și noi, slavă Domnului, destule exemple. Puteți să-mi dați măcar un singur nume de fotbalist român care să se fi integrat pe deplin în mediul european, care să fi primit, la sfârșitul contractului, în semn de prețuire, vreun fel de onoruri sau măcar vreo funcție oarecare la cluburile pe unde au jucat? Dimpotrivă: au venit cu fel de fel de tinichele atârnate, unele zăngănind chiar a cătușe, precum în celebrul caz Dănuț Lupu. În memoria Angliei fotbalistice ne-am înscris cu câteva nume. Ia să ni le reamintim: Ilie Dumitrescu a dat iama-n prostituate, Răducioiu s-a remarcat prin lene și gafe, Ganea printr-o fractură care l-a lăsat șomer pe un scoțian sau galez, Mutu – mai bine să uităm. Doar Dan Petrescu s-a acomodat cât de cât la Chelsea. Nici măcar Hagi sau Popescu, în afara prestației de pe gazon, n-au reușit mare lucru. Iar dacă fotbalul, vorba integratului milițian Dragomir, e oglinda societății, atunci nu-mi rămâne decât să-l parafrazez pe confratele Radu Paraschivescu și să spun: fie-ne integrarea ușoară!