Nepermis de ușor s-a trecut peste ultima mârșăvie – mai brutală ca toate, însă doar pentru că e ultima bifată – primită de județele Moldovei. Care, toate șase la un loc, au căpătat de la bugetul central o sumă mai mică decât Teleormanul mustăciosului combinator Dragnea. În cifre, s-au alocat patru procente, pentru o regiune cu 20% din populația țării.
Adio, așadar, proiecte de dezvoltare! Singurele proiecte la care suntem condamnați sunt cele privind subdezvoltarea.
În urma acestei catastrofe, ar fi trebuit ca presa să organizeze dezbateri aprinse, cu participarea parlamentarilor și a liderilor de opiniune. Dar nu dezbateri clocite, unde sunt fâlfâite discursuri incolore sau de-un alb murdar, ci un fel de procese publice. Să dea socoteală fiecare parlamentar și toți în grup pentru felul cum au votat ca niște turme de miei, cu doi ciobănei: Dragnea și Tăriceanu.
De ce parlamentarii noștri nu sunt ai noștri? De ce ascultă orbește ordinele de partid, în loc să țină cont de interesul general?
Să începem cu sucevenii. Să-i scoatem în fața județului, pentru a se explica. Și apoi să-i pedepsim cum se cuvine. Că la bătut din poartă în poartă, pentru a cerși voturi în campanie electorală, grozav se mai pricep. Atunci nu au demnitate, atunci nu au coloană, atunci sunt în stare de orice umilință. Premiul Oscar l-ar merita, pentru înalta – dar abjecta – lor artă interpretativă.
Și-am ajuns din nou la vorba marelui rabin Narcis Sireteanu: mai are vreun locuitor al Moldovei cel mai mic dubiu că suntem ținuți deliberat în beznă și lipsuri, pentru a fi mai ușor de manipulat? Doar votul nostru contează.
Încă o chestie: la sfârșitul anului, când se vor publica declarațiile de avere, vreau ca în dreptul lui Dragnea să fie trecut PSD. Pentru că e clar, partidul e al lui.