Ultima întâlnire, înainte de vacanță, din cadrul activității „Le français, c’est facile!”, la Biroul Francez

La Biroul Francez va avea loc miercuri, 29 mai 2019, laora 17:00, activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile !”. La această ultimă întâlnire cu limba franceză înainte de vacanță, copiii vor recapitula ceea ce au învățat în perioada octombrie 2018 – mai 2019 , îndrumați, ca în fiecare săptămână, de lector univ. dr. Mariana Șovea și de lectorul de limbă franceză Maxence Caron. Nu vor lipsi jocurile, cântecele, fișele de colorat, dar și alte activități-surpriză.
Cursurile se desfășoară în cadrul proiectului „Francofonia în comunitate” – un proiect inițiat de Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Biroul Francez și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei. Proiectul, unic în România, își propune să aducă limba franceză și valorile Francofoniei mai aproape de locuitorii orașului Suceava, prin activități destinate publicului larg.
Începând cu ora 18:00, va avea loc activitatea anuală de bilanț a proiectului „Francofonia în comunitate” (perioada septembrie 2018 – iunie 2019), realizată de prof. Tamara Sabin, responsabilul BF. Vor fi reliefate tipurile de activități desfășurate și se vor prezenta etapele/palmaresul elevilor români participanți la concursurile internaționale „Mathématiques sans frontières 2019” și „Dictée lavalloise”.
Cadrele didactice implicate în activitățile Biroului Francez vor primi atestatele de voluntariat eliberate de Consiliul Județean, partenerul BF.
Intrarea este liberă.

Recomandări

Francophonie – Voyage au cœur des mots: o săptămână dedicată limbii și culturii franceze la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

„Tous ensemble pour fêter la francophonie” pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Profesori de limbă franceză ai FLSC din USV, prezenți la Reuniunea coordonatorilor de programe de studii francofone

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”