Măsurile menite să sprijine firmele românești, incluse în bugetul pe 2009, sunt puține, au impact minor sau chiar penalizează activitatea economică în detrimentul unor măsuri sociale directe, consideră reprezentanții Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR-1903). „Constatăm că în proiectul de buget al anului 2009 măsurile menite să sprijine firmele să supraviețuiască, menținând astfel locurile de muncă ale salariaților proprii, și să aducă venituri la bugetul de stat, sunt puține, au impact minor sau chiar penalizează activitatea economică în detrimentul unor măsuri sociale directe”, a declarat, într-un comunicat, președinte UGIR-1903, Ioan Cezar Corâci.
Creșterea presiunii fiscale asupra agenților economici care încă produc va duce la creșterea șomajului, a evaziunii fiscale și la reducerea veniturilor bugetare, dar la majorarea cheltuielilor bugetare pentru indemnizații de șomaj și ajutoare sociale.
„Peste tot în Europa guvernele reduc taxele, subvenționează creditarea, acceptă amânarea plății unor datorii. În schimb, în România, contribuțiile sociale (CAS) cresc cu 3,3%, dobânzile creditelor pentru producție au trecut de 25%, iar guvernul propune ca măsuri anticriză «plata propriilor datorii catre firme» și amânarea neimpozitării profitului reinvestit pentru anul 2010, iar prin măsuri de genul «reabiltării termice a clădirilor» bugetată cu numai 100 milioane de euro nu credem că se vor dezvolta investițiile și vor fi create noi locuri de muncă”, a afirmat Corâci.
Responsabilii guvernamentali au afirmat, în mai multe rânduri, că menținerea unui loc de muncă este mai „ieftină” decât crearea unuia nou sau plata ajutorului de șomaj, dar reprezentanții UGIR-1903 consideră că măsurile anticriză cuprinse în buget fac din această afirmație doar o „vorbă”.
„Totuși, apreciem eforturile guvernului de reducere a cheltuielilor bugetare și vom sprijinii întotdeauna guvernul pentru măsurile menite să raționalizeze cheltuirea banilor publici. Pe de altă parte, credem că este mai importantă obținerea de venituri la buget prin menținerea și dezvoltarea activităților economice care pot să asigure resurse pentru plata activității în domeniu public și nu prin mărirea taxelor și impozitelor”, potrivit comunicatului UGIR-1903.
Uniunea cere imperativ Guvernului României și premierului Boc să își respecte promisiunile făcute partenerilor sociali și să elaboreze și promulge imediat un plan de susținere a economiei românești cu măsuri reale.
Reprezentanții UGIR-1903 apreciază că măsurile anticriză propuse în bugetul pentru 2009 sunt doar un mod de amânare a unor decizii curajoase, în contextul economic actual, caracterizat de perpective economice sumbre.