UE va avertiza România și alte 12 țări în legătură cu nereguli la creșterea găinilor pentru ouă



România și alte 12 state din Uniunea Europeană (UE) vor primi joi notificări oficiale privind inițierea procedurilor de infringement din cauza eșecului de a implementa până la 1 ianuarie decizia UE de interzicere a creșterii găinilor pentru ouă în cuști tip baterie.
Comisia Europeană va trimite în acest sens o notificare formală României, Franței, Spaniei, Poloniei, Belgiei, Bulgariei, Ciprului, Greciei, Ungariei, Italiei, Letoniei, Olandei și Portugaliei, primul pas dintr-un lung proces juridic care poate conduce la impunerea de amenzi, potrivit unui document UE, citat de Reuters.
UE a convenit asupra interzicerii cuștilor tip baterie în 1999, dar date ale Comisiei din aprilie 2011 au arătat că peste o treime din găinile crescute pentru ouă în Europa sunt încă ținute în cuști necorespunzătoare.
În octombrie, comisarul UE pentru sănătate și politica de consum, John Dalli, a declarat că interdicția privind vânzarea de ouă provenind de la găini ținute în cuști baterie se va aplica de la 1 ianuarie, conform planurilor, și a promis acțiuni juridice împotriva țărilor care nu pun capăt folosirii cuștilor baterie.
Producătorii vor putea în continuare să vândă ouă care nu respectă aceste cerințe procesatorilor industriali în țările în care își desfășoară activitatea, dar nu și retailerilor, a adăugat el.
Marea Britanie ar putea fi de asemenea vizată de acțiuni juridice, după ce date recente au arătat că unii producători au ratat termenul limită.
Autoritățile de la Londra ar putea primi, însă, o notificare formală mai târziu, întrucât ultimele date nu au fost disponibile pentru ca Marea Britanie să fie inclusă în pachetul de infringement care va fi anunțat joi, a spus o sursă apropiată situației.
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat în decembrie că ouăle marcate cu codul „3” provenite de la găinile crescute în cuști neîmbunătățite nu vor mai fi date spre consum public, comercializarea lor fiind interzisă începând cu 1 ianuarie 2012.
Ouăle sunt marcate cu un număr distinctiv, 0, 1, 2 sau 3, care reprezintă modul în care au fost crescute și hrănite găinile: 0 – producție ecologică, 1 – sistem extensiv, oul provine de la găini crescute în aer liber, dar hrana lor nu este neapărat ecologică, 2 – la sol, ouăle provin de la găini crescute în ferme, dar în hale, la sol, hrănite cu furaje clasice și 3 – în baterii, ouăle provin de la găini crescute în baterii (cuști, îmbunătățite sau nu).