Uniunea Europeană nu va impune condiții foarte dure României și Bulgariei, în momentul aderării lor la 1 ianuarie 2007, au declarat oficiali din cadrul Executivului european, citați de Reuters.
Uniunea Europeană are posibilitatea de a exclude, inițial, ambele țări sau doar pe una dintre acestea de la beneficiile depline ale statutului de membru, dacă ele nu vor implementa reformele la care s-au angajat, însă unul dintre oficiali a declarat că blocul comunitar le-ar putea sancționa numai pentru nerespectarea standardelor în materie de siguranță alimentară.
Posibilele sancțiuni sunt menite să-i liniștească pe opozanții extinderii, care afirmă că România și Bulgaria sunt prea sărace, prea corupte și au un sistem administrativ prea slab pentru a merita integrarea în UE.
Miniștrii de Externe din UE au aprobat oficial, marți, recomandarea ca cele două țări să se alăture blocului comunitar în ianuarie, nu să aștepte până în 2008, și au confirmat menținerea „clauzelor de salvgardare”.
„Nu mă aștept să fie activată vreo clauză de salvgardare în momentul aderării, sau poate doar în materie de siguranță alimentară”, a declarat sub acoperirea anonimatului un oficial de rang înalt din cadrul Comisiei Europene.
În baza acestei măsuri, Comisia poate interzice exporturile în alte țări din UE de produse românești și bulgărești care nu corespund standardelor veterinare, fitosanitare și de siguranță a alimentelor impuse de blocul comunitar.
De exemplu, exporturile de porci vii și produse din carne de porc provenind din România și Bulgaria vor fi interzise în continuare, atât timp cât pesta porcină nu va fi eradicată.
Comisia ar putea întocmi și o listă cu firmele din industria de procesare a alimentelor, cărora nu li se va permite să exporte în restul Uniunii Europene.
Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Extindere, Olli Rehn, nu a putut fi contactat imediat, pentru comentarii.
Un alt oficial a subliniat că și în cazul în care Comisia va invoca doar clauza de salvgardare în domeniul siguranței alimentare în momentul aderării României și Bulgariei, ea tot va putea aplica și alte măsuri până în 2010, după cum este prevăzut în Tratatul de aderare.
„Așa cum a afirmat Comisia, progresul celor două țări pe calea reformelor va fi strict monitorizat”, a adăugat oficialul european.
Alte măsuri ar putea include amânarea plății subvențiilor agricole și regionale, dacă cele două țări nu înființează oficii de audit și nu dispun de management adecvat în domeniu, sau dacă nu pun la punct o bază de date operațională, referitoare la animale, recolte și terenuri.
România, țară cu 22 de milioane de locuitori, urmează să primească ajutoare în valoare totală de 11,5 miliarde de euro între 2007 și 2009, în timp ce Bulgaria, țară cu opt milioane de locuitori, va primi 4,6 miliarde de euro.
Statele membre UE pot refuza, de asemenea, recunoașterea automată și aplicarea anumitor sentințe civile și penale și a mandatelor de arestare emise de autoritățile române sau bulgare, dacă cele două țări nu vor atinge obiectivele stabilite în materie de combatere a corupției și crimei organizate.



