UE ar putea aproba în martie vaccinarea porcilor din crescătoriile românești



UE ar putea permite, în luna martie a acestui an, vaccinarea porcilor din crescătoriile românești în aproprierea cărora există focare de pestă porcină, a declarat luni agenției MEDIAFAX președintele Autorității Naționale Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ion Agafiței.
În prezent, vaccinarea profilactică este interzisă, potrivit unei decizii a autorităților europene, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006.
„Documentația privind strategia națională de eradicare a pestei porcine a fost definitivată și va fi trimisă marți la Bruxelles”, a spus Agafiței, care a precizat că decizia privind permiterea vaccinării ar putea fi aprobată în luna martie.
Potrivit lui Agafiței, reprezentanții UE au solicitat autorităților române sanitare-veterinare să recurgă la vaccinarea de necesitate în complexurile industriale, dacă în apropiere există focare, deoarece în cazul apariției unor cazuri de pestă porcină România nu dispune de un sistem de ecarisare eficient.
De asemenea, un alt motiv pentru recurgerea la o astfel de măsură ar fi aparatura insuficientă pentru sacrificarea unui număr mare de animale.
Președintele ANSVSA a precizat că decizia oficială ar putea fi luată în prima parte a lunii martie când urmează să sosească în România o delegație de experți de la UE.
„Este foarte posibil să primim vaccinurile și kiturile de laborator gratis de la UE”, a spus Agafiței.
Potrivit datelor ANSVSA, în cele 284 unități specializate din România se află circa 1,7 milioane de porci, iar lipsa vaccinării ar putea favoriza apariția de focare de pestă.
Eradicarea pestei porcine clasice fără aplicarea vaccinări profilactice este o cerință a UE, pentru a accepta România în comerțul comunitar cu porci vii, carne și produse din carne de porc.
Vaccinarea animalelor din gospodăriile populației este interzisă în România începând cu anul 2003, ceea ce a condus la apariția unui număr mare de focare de pestă porcină.
Datele ANSVSA arată că întreruperea vaccinării a determinat creșterea cazurilor de pestă porcină de la un număr de 13 animale în anul 2001, la circa 1.283 focare în anul 2005, fiind infectate 7.798 animale din 33 de județe.