UE acceptă ajutoarele de stat pentru minele viabile



Unitățile miniere vor putea primi ajutoare de stat și după 1 ianuarie 2007 cu condiția să nu mai înregistreze pierderi și să achite facturile curente, măsură acceptată de oficialii UE în negocierile din ultimele zile cu Ministerul Economiei și Comerțului (MEC), au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Oficialii MEC s-au întâlnit în această lună, la București, cu reprezentanții Direcției Concurență din cadrul Uniunii Europene pentru a stabili condițiile în care exploatările de lignit și minereuri să beneficieze de ajutoare de stat și după 1 ianuarie 2007.
În urma discuțiilor, oficialii europeni au acceptat propunerea părții române ca societățile miniere să beneficieze de ajutoare de stat și după 1 ianuarie 2007, cu condiția ca unitățile să prezinte un program viabil de restructurare, conform surselor citate.
Ajutoarele de stat vor fi acordate numai pentru programe de modernizare și investiții.
Inițial, în negocierile României cu UE s-a convenit ca pentru aceste exploatări să nu mai fie acordate ajutoare de stat începând cu anul viitor.
Reprezentanții MEC au mai cerut oficialilor UE să prelungească după 2010 perioada de acordare a subvenției pentru producția de huilă, măsură pe care negociatorii europeni încă o analizează.
Producția de cărbune a scăzut anul trecut cu 1,5%, la 31,1 milioane de tone, cantitate care a acoperit 88% din consumul total.