UE a eliminat unele restricții la importurile de carne de pasăre din România



UE a eliminat unele restricții la importurile de carne de pasăre din România
UE a eliminat unele restricții la importurile de carne de pasăre din România

Uniunea Europeană menține interdicția pentru România privind importurile de păsări domestice vii permițând, însă, o abordare regională pentru carnea și produsele din pasăre, potrivit unui comunicat al Delegației Comisiei Europene la București.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a înaintat, marți, autorităților de la Bruxelles o cerere privind reluarea exporturilor românești de carne de pasăre provenind din acele regiuni în care virusul gripei aviare nu a fost semnalat.
Statele membre UE au aprobat, joi, în cadrul Comitetului Permanent pentru Lanțul Alimentar și Sănătatea Animalelor o serie de decizii cu privire la interzicerea importurilor și măsurile de securitate alimentară, puse în practică pentru a contracara riscurile gripei aviare.
În același timp, la importurile din Turcia și Croația interdicția este restrânsă doar la regiunile afectate de gripă aviară, având în vedere măsurile stricte de control aplicate în aceste țări.
Pentru Rusia, s-a decis prelungirea măsurilor în vigoare și aplicarea în continuare a principiului abordării regionale.
Comitetul Permanent a votat o propunere a Comisiei de extindere a măsurilor de biosecuritate în vigoare până la 31 mai 2006 pentru a proteja păsările domestice din Uniunea Europeana împotriva gripei aviare.
Primele cazuri de gripă aviară au fost depistate în România în județul Tulcea, în localitățile Ceamurlia de Jos și Maliuc.
UE a suspendat, la mijlocul lunii octombrie, importurile de produse avicole din România, după apariția unor cazuri de infectări ale păsărilor cu virusul gripei aviare.
România a exportat, în 2004, circa 4.000 de tone de carne de pasăre și aproximativ 5.000 de tone de preparate din carne de pasăre, potrivit Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).
Principalele destinații au fost Olanda, Marea Britanie și Germania.