– În plus, afirmațiile potrivit cărora președintele UDUR, Dumitru Morhan, nu ar fi avut discuții cu președintele Ucrainei, Victor Iușcenko, sunt calificate drept „minciuni grosolane”
Acuzațiile potrivit cărora președintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România, Dumitru Morhan, nu ar fi avut o discuție cu președintele Ucrainei, Victor Iușcenko, au fost demontate de delegații care au participat în a doua jumătate a lunii trecute la al IV-lea Forum Mondial al Ucrainenilor desfășurat la Kiev. Fostul deputat al ucrainenilor în Parlamentul României, Vichentie Nicolaiciuc, a fost vehement la adresa celor din Uniunea Ucrainenilor din România, pe care i-a acuzat că în loc să se ocupe de problemele acestei etnii vin și aruncă pe piață „minciuni grosolane”. „Acest domn Bodnar (n.r. – Ioan Bodnar, prim-vicepreședintele UUR) nu a făcut altceva decât să se gudure pe lângă noi în deplasarea de la Kiev. S-a plâns că nu este ajutat de deputatul Buciuta, că nu știe unde se duc banii alocați de la bugetul statului, iar la întoarcerea în România a uitat toate acestea și a aruncat cu noroi în UDUR. Faptul că la întâlnirea pe care am avut-o în ultima zi a Forumului cu vicepremierul guvernului ucrainean Dimitri Tabacikov nu a fost prezent domnul Morhan nu înseamnă că nu a fost invitat. Dumnealui a plecat în România ceva mai devreme și eu i-am ținut locul din partea UDUR la acea discuție. Atât și nimic mai mult”, a spus Vichentie Nicolaiciuc. În plus, reprezentanții UDUR au respins și calomniile potrivit cărora Dumitru Morhan nu ar fi fost invitat la acest Forum. „Cum se poate așa ceva? Măsurile de securitate erau foarte stricte, iar cine nu avea invitație oficială nu putea intra în sală. Este o dezinformare menită să ne discrediteze pe noi”, a precizat Vasile Țapoveț, prim-vicepreședinte al UDUR. În plus, invitațiile au fost trimise din timp, iar UDUR este membră cu drepturi depline a Uniunii Mondiale a Ucrainenilor, achitându-și toate cotizațiile la zi. „În mod normal, la acest eveniment atât de important (n.r. – Forumul Mondial al Ucrainenilor) trebuia să ia cuvântul deputatul minorității ucrainene din Parlamentul României. Nu s-a întâmplat așa ceva pentru că Ștefan Buciuta nici măcar nu a avut bunul simț să vină la Kiev. Din această cauză, minoritatea ucraineană din România a rămas fără reprezentat în Rada Coordonatoare a Forumului, fapt care este o palmă pe care o primim toți din cauza celor de la UUR”, a completat Vichentie Nicolaiciuc. Referitor la discuțiile pe care Dumitru Morhan le-a avut cu președintele Ucrainei, Nicolaiciuc și Țapoveț spun că acestea s-au derulat pentru câteva minute, ocazie cu care s-a realizat și fotografia, iar apoi Victor Iușcenko a desemnat un consilier de-al său să se ocupe de problemele ridicate de UDUR. Mai mult, UDUR a prezentat și câteva publicații care au văzut lumina tiparului în România. Este vorba de revistele Verchovyna (Țara de Sus), Nașa Dumka (Gândul Nostru), precum și cartea bilingvă Taras Șevcenko, în traducerea lui Ioan Cozmei, toate acestea fiind distribuite în câteva sute de exemplare participanților la cel de-al IV-lea Forum Mondial al Ucrainenilor.






