Elena Udrea a fost întrebată, vineri, la „gandul.info”, despre acuzațiile de plagiat la adresa ei, fostul ministru răspunzând că a fost vorba despre un articol într-o revistă și că a fost, probabil, o eroare a colegilor care au ajutat-o la vremea respectivă.
„Probabil a fost eroarea unor colegi care m-au ajutat la vremea respectivă”, a spus Udrea.
Ea a povestit că în 2005 a început să urmeze cursurile post-universitare la Colegiul Național de Apărare. „Am luat decizia de a începe o teză de doctorat, acestea erau lucrări pregătitoare. Neavând timp să-mi fac singură teza, te ajută colegii, profesorii. Mai scria când unul, când altul și apoi publicam împreună și cu sprijinul profesorilor”, a dezvăluit Elena Udrea.
Potrivit acesteia, a renunțat la doctorat tocmai pentru a nu i-l face alții.
„Când voi dori, îmi voi da doctoratul în turism”, a spus Elena Udrea.
Elena Udrea este și ea ținta unor acuzații de plagiat, după ce într-un articol apărut sub semnătura sa și a Grațielei Constantin Barna în Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I” sunt preluate integral fragmente dintr-o lucrare editată sub egida Institutului European Român (IER).
Concluzia este a Jurnalului Național, care a comparat articolul publicat în numărul 2, din 2006, al Buletinului Universității Naționale de Apărare „Carol I” și o lucrare apărută sub egida Institutului European Român (IER), în 2005.
În replică, Elena Udrea scrie pe blogul său: „Iată că aflăm cine e de vină că Victor Ponta e un plagiator! Evident, întâi, Traian Băsescu. Apoi, conform propagandei USL, Elena Udrea. Le reamintesc tuturor faptul că în acest moment, în urma demisiei, eu nu mai ocup o funcție publică numită. Eu, spre deosebire de Victor Ponta, am renunțat la a-mi face doctoratul, văzând că în lipsa timpului, trebuie să accept că profesorii să îmi scrie lucrările. Tocmai din acest motiv, că a acceptat să fie doctor pe munca altora, cred că Premierul ar trebui să demisioneze, urmând exemplul liderilor europeni, în cercul cărora pretinde să fie”.