MDRT vrea să naționalizeze hotelurile din stațiunea Vidra din județul Vâlcea, structuri abandonate aflate în administrarea sindicatelor, în condițiile în care infrastructura de cazare din zonă nu a atras nici o investiție de zeci de ani, potrivit ministrului de resort, Elena Udrea.
„Vom finaliza infrastructura de schi în stațiunea Vidra-Voineasa. Este o investiție pe care am început-o de la zero, într-un peisaj care te face categoric să te gândești că nu ești în România. Este un loc minunat”, a spus Udrea într-o conferință de presă.
Ea a adăugat că speră ca unitățile de cazare din Vidra să fie preluate de stat.
„De prin ’77 nu prea s-a mai întâmplat nimic acolo, fiind în administrarea sindicatelor. Efortul nostru este ca prin modificarea legislației să reușim să aducem înapoi la stat această infrastructură pentru ca, în același timp cu finalizarea pârtiei de schi, să se reabiliteze și infrastructura de cazare”, a mai spus Udrea.