Udrea spune că Ministerul Dezvoltării va investi în refacerea clădirilor de patrimoniu



Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la ceremonia prilejuită de recepția reabilitării Mănăstirii Golia din Iași, că fondurile europene nu sunt suficiente pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu și că ministerul va investi în refacerea acestora.
Elena Udrea a spus că în toate zonele țării există mănăstiri vechi, cetăți medievale, biserici pictate și situri care trebuie reabilitate, însă pentru refacerea acestora banii europeni nu sunt suficienți, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Pe lângă fondurile europene ne trebuie și resurse alternative. Suntem gata ca minister să investim în reabilitarea lor, pentru a crește potențialul turistic al României”, a spus Udrea.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului a participat, vineri, la recepția proiectului de reabilitare a Mănăstirii Golia din Iași. Investiția se ridică la 4,8 milioane de euro, fără TVA, două-treimi din această sumă reprezentând fonduri europene.
La festivitate au fost prezenți șefii adminitrației locale și județene, precum și parlamentari ai PDL.
„Lucrările au durat doi ani, co-finanțarea fiind asigurată de Guvern și de autoritățile locale. Mănăstirea Golia face parte din patrimoniul cultural al României și este un obiectiv important pentru Iași. Vom încerca să găsim resurse și pentru refacerea picturilor interioare”, a spus Elena Udrea.
Mănăstirea Golia din Iași a fost resfințită luna trecută, în prezența Patriarhului Daniel, la eveniment participând câteva mii de credincioși.
Mănăstirea Golia, ridicată în secolul al XVI-lea, a fost afectată de-a lungul timpului de mai multe incendii, dar și de cutremurele din anii 1977 și 1982.
Autoritățile ieșene susțin că lucrările de restaurare la mănăstirea ieșeană vor intra într-o a doua etapă. Astfel, conducerea Primăriei Iași intenționează să acceseze fonduri europene de 800.000 de euro pentru asfaltarea străzilor Golia și George Enescu, reabilitarea grupului sanitar din apropierea turnului din dreapta mănăstirii, realizarea iluminatului architectural exterior și dotarea cu mobilier urban în zona locașului de cult.
Totodată, șefii Consiliului Județean Iași au inițiat un alt proiect cu finanțare europeană privind restaurarea picturii murale cu o suprafață de 2.200 de metri pătrați, care se ridică la 3,2 milioane de euro.