Băsescu se pregătește să intre din nou în ring, pentru a-l înfrunta pe dușmanul său de moarte: poporul român. Un dușman pe care nu a vrut să îl ucidă oricum, dintr-un glonț bine țintit, ci în chinuri groaznice. De data asta, cred că încarnarea diavolului va ieși destul de șifonată, fiindcă lumea are pata pusă pe el. E tot ce merită această ființă, creată pentru a urî.
Se speculează că miza suspendării acestei caricaturi de președinte e scoaterea lui Năstase de la pușcărie. Dacă e să speculez și eu, dar pe dos, miza cramponării sale de scaunul prezidențial e să nu intre la pușcărie el și compania. Gândiți-vă o clipă numai cum i-ar sta Elenei Udrea iubindu-se pătimaș, într-o celulă răcoroasă, cu un baton vârtos de salam sau, cum pare dânsa mai nesătulă, de parizer…
Apropo însă de ura purtată lui Năstase, aceasta are origini adânci. Îmi amintesc de primele semne etalate de proasta educație a celui care avea să devină președintele țării noastre. În 2000, primarul capitalei, Traian Băsescu, și-a aplecat nițel atenția și comentariile de neam prost spre posteriorul din patrimoniul lui Adrian Năstase. Posterior întrebuințat – după cum glăsuia zvonul – pentru activități sexuale între bărbați.
La miștourile ordinare ce i-au fost adresate, Adrian a reacționat de parcă și-ar fi așezat ultragiatele buci pe o pioneză imensă, amenințându-l pe nea Traian cu cremenalul. Dar acțiunea a fost lăsată curând baltă.
Gândindu-ne acuma, rău a procedat Năstase, fiindcă respectivele cuvinte maidaneze meritau o pedeapsă, ceea ce ar fi constituit o lecție pentru mulți alții din soiul Băsescu. Dar poate că Năstase a renunțat tocmai fiindcă știa că îl așteaptă alte necazuri cu justiția, mult mai serioase ca alea legate de unul din orificiile sale.
Altceva este grav: și dacă Năstase ar fi pe invers, cu ce ne-ar deranja ? Gândiți-vă o clipă cum președintele unei țări privește o minoritate care are și ea drepturi egale cu ceilalți.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.