Udrea: Ori creștem consumul, care înseamnă mai mult import, ori susținem investițiile



Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, susține că este necesar ca statul să susțină investițiile în timp de criză, pentru că acest lucru înseamnă antrenarea economiei pe orizontală, în schimbul creșterii consumului, care, în opinia sa, înseamnă mai mult import, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, în timpul unei vizite în județul Covasna, că este nevoie de investiții pentru că numai așa se poate reporni economia.
„Există alternativa creșterii consumului, însă consumul, astăzi, în România, înseamnă mai mult import, pentru că știm că noi consumăm mai mult din import. Cealaltă variantă este susținerea investițiilor. Este nevoie ca statul să susțină investițiile în timp de criză pentru că asta înseamnă antrenarea economiei pe orizontală. Dacă dai drumul construcțiilor înseamnă locuri de muncă și rezolvarea unor probleme de infrastructură pe care România le are de 20 de ani”, a spus Elena Udrea.
Întrebată dacă aceste investiții nu au legătură cu faptul că „foarte multe mulți patroni de firme sunt din PDL”, Udrea a răspuns că la minister a găsit mulți patroni de firme PSD și că, indiferent de apartenența politică a agenților economici, important este să existe un segment extrem de puternic.
„Eu nu i-aș omorî pe patronii de firme, dimpotrivă. Eu la acest minister am găsit foarte mulți patroni de firme PSD, deputați și senatori PSD care lucrează cu Compania Națională de Investiții de ani de zile. Dar, fie că-s PSD, PDL, PNL, de unde or fi ei, sau fără apartenență politică, eu îmi doresc să avem un segment al agenților economici privați extrem de puternic. Să dea Dumnezeu să nu dea faliment, să reușească să treacă prin criză, pentru că până la urmă ei susțin economia”, a conchis Elena Udrea.