Refuz

Udrea: Nici eu, nici vreun angajat al Ministerului nu vom mai apărea în fața comisiei

Elena Udrea: „Comisia de anchetă încearcă cu orice preț să-mi fabrice un dosar penal pentru fapte ce nu există" Foto: MEDIAFAX
Elena Udrea: „Comisia de anchetă încearcă cu orice preț să-mi fabrice un dosar penal pentru fapte ce nu există" Foto: MEDIAFAX

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a anunțat, ieri, că nici ea, nici vreun angajat al Ministerului Turismului nu vor mai răspunde vreunei invitații de a participa la ședințele Comisiei parlamentare de anchetă constituite în cazul său, acuzând grave nereguli în funcționarea acesteia.
„Am decis ca nici eu, nici vreun angajat al Ministerului Turismului să nu se mai prezinte în fața acestei comisii”, a declarat Udrea, într-o conferință de presă susținută la sediul PDL.
Ea a mai spus că a hotărât să solicite un control al tuturor instituțiilor statului la Ministerul Turismului pentru a stabili faptul că acțiunile acestei instituții sunt „perfect legale”.
Ministrul Udrea a susținut că există dovada acțiunii ilegale a comisiei de anchetă, care „încearcă cu orice preț să-mi fabrice un dosar penal pentru fapte ce nu există”. Ea a precizat că a decis să formuleze plângere penală împotriva fiecărui participant la discuția din comisia parlamentară de anchetă, a cărei înregistrare a apărut în presă. Elena Udrea a menționat că va face plângere penală pentru „fiecare participant la acest complot”.
Ea a invocat comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra interesului public, abuz în serviciu contra intereselor unei persoane și încercarea de a determina mărturie mincinoasă.
Roberta Anastase: „Voi propune suspendarea activității comisiei de anchetă”
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat, ieri, că va propune Biroului Permanent al acestei Camere suspendarea activității Comisiei de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea.
Președintele Camerei Deputaților a anunțat, într-o conferință de presă, că a decis convocarea Biroului Permanent al Camerei pentru mâine, la ora 14.00.
Anastase a precizat că va propune conducerii Camerei suspendarea activității comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea, pe motiv că această comisie are alte obiective decât cele votate de plenul Camerei Deputaților.
Roberta Anastase a precizat că scopul ședinței Biroului Permanent convocat de ea pentru mâine este de a discuta stenogramele apărute în presă privind activitatea comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea.
Anastase a menționat că această comisie parlamentară de anchetă a fost votată de plen și avea ca obiectiv verificarea legalității și a modului în care sunt cheltuiți banii publici, dar că, din stenogramele apărute în presă, reiese că „membrii comisiei și-au propus să-i construiască un dosar penal doamnei ministru (Elena Udrea – n.r.)”.
„Voi propune Biroului Permanent să suspende activitatea comisiei de anchetă, pentru că, așa cum funcționează în acest moment, funcționează având alte obiective”, a spus Anastase.
Ea a precizat că are un punct de vedere personal, arătând că, dacă ar mai fi ceva de salvat din imaginea Parlamentului, acest lucru s-ar face prin demisia unor membri ai comisiei.
PDL cere oficial desființarea Comisiei Udrea, a anunțat, ieri, prim-vicepreședintele Adriean Videanu, după ședința conducerii democrat-liberale.

Recomandări

Cererea USR de sancționare a deputatului AUR Mihail Neamțu, trimisă de Biroul Permanent al Camerei Deputaților la Comisia juridică

AUR Suceava are președinția Comisiei pentru tineret și sport din Senat, prin senatorul Virgiliu Gheorghe Vlăescu

AUR Suceava are președinția Comisiei pentru tineret și sport din Senat, prin senatorul Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Foto Facebook

Mirela Adomnicăi: „Ca membru al Comisiei pentru Muncă susțin orice creștere a salariilor tuturor românilor, dar nu în dauna scăderii bugetului de pensii”