Udrea, la Petroșani: Atenție la modul în care se cheltuiesc fondurile europene



Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a atras atenția, joi, la Petroșani, asupra necesității implementării corecte a proiectelor derulate cu fonduri europene, afirmând că speră ca, în toamnă, finanțările pe Axa 2 pentru infrastructura de drumuri să fie deblocate.
Elena Udrea le-a transmis primarilor că trebuie să folosească în mod corect banii aferenți proiectelor cu finanțare europeană, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Atenție la felul în care se cheltuiesc fondurile europene, pentru că știți că Programul Operațional Regional (POR) pe Axa 2 – axa de drumuri are suspendate plățile europene. Prin acțiunile pe care le-am întreprins, controalele pe care le-am făcut, sancțiunile pe care le-am dispus sub formă de corecții financiare și măsurile pe care Guvernul le-a luat, pentru a defini foarte clar cadrul în care se face controlul cheltuirii fondurilor europene, sperăm ca în această toamnă să se deblocheze suspendarea acestor plăți”, a declarat ministrul Elena Udrea.
Ministrul a precizat că, deși pe Axa 2 sunt suspendate plățile, Guvernul a făcut până acum plăți în valoare de un miliard de euro de la buget, susținând că „față de patru miliarde semnate, este puțin”.
Udrea a menționat că ministerul pe care îl conduce a reușit să contracteze până acum 4 miliarde de euro din totalul de 4,3 miliarde de euro alocați prin Programul Operațional Regional (POR).
„Anul acesta terminăm de contractat toți banii. Deja se termină din ce în ce mai multe lucrări începute prin POR. Avem lucrări finalizate în toată țara, care au schimbat viața comunităților. Este important ca românii să știe că fondurile europene ajung în România și ajută la ridicarea standardului de viață, la creșterea nivelului de infrastructură și la modernizarea acesteia”, a precizat Udrea.
Potrivit Elenei Udrea, ministerul a reușit să atragă în România o jumătate din totalul fondurilor europene accesate până acum de țară.
„Suntem primii atât în contractarea fondurilor europene, cât și în plățile pe care le facem. Din toți banii europeni care au intrat în România, o jumătate i-a adus Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, iar jumătate toate celelalte ministere, pe programele pe care le au. Noi continuăm să ne străduim să aducem acești bani europeni în țară, însă e nevoie și de sprijinul beneficiarilor, cei care folosesc efectiv acești bani. O dată, în ceea ce privește respectarea strictă a regulilor de achiziții și a legislației referitoare la gestionarea fondurilor europene, și în al doilea rând într-o implicare mai puternică în impulsionarea implementării proiectelor”, a conchis ministrul Elena Udrea.
Elena Udrea s-a aflat, joi, în Valea Jiului, unde a semnat contractele de finanțare pentru mai multe proiecte care vor fi realizate cu fonduri europene nerambursabile.