Ministrul Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni, după ședința BPN al PDL, că există posibilitatea majorării salariilor și a indexării pensiilor pentru a doua jumătate a anului viitor, în funcție de evoluțiile economice din primul semestru al anului 2012.
„Dacă se poate, dacă evoluțiile economice sunt în limitele pe care ni le propunem în prima jumătate a anului viitor, 2012, pentru a doua jumătate este posibil să avem majorări de salarii și indexări de pensii, dar în funcție de ce evoluții economice vom avea în primul semestru din 2012”, a explicat Elena Udrea, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.
Guvernul a convenit cu FMI și CE să înghețe salariile și pensiile, dar să le poată majora limitat la mijlocul anului viitor dacă evoluția de până atunci a veniturilor bugetare va permite acest lucru, a declarat luni șeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv, Jeffrey Franks.
„Am convenit ca, dacă condițiile permit, să se facă o majorare limitată a salariilor din sectorul public și al pensiilor”, a spus Franks.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, luni, că în coaliție s-a discutat că, dacă anul viitor va fi o creștere economică sustenabilă, se poate lua în calcul creșterea salariilor și indexarea pensiilor în trimestrul al doilea al anului viitor.
„Am discutat și în coaliție, și la nivel guvernamental, dacă cifrele economice vor permite creșterea salariilor și indexarea pensiilor, dacă vom avea o creștere economic sustenabilă, putem să luăm în calcul și acest lucru în trimestrul doi, însemnând aprilie, mai, iunie”, a precizat Sulfina Barbu.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după ședința BPN al PDL, că pensiile și salariile vor crește anul viitor în situația optimistă, iar, dacă situația se înrăutățește, acestea vor rămâne „neatinse”, Guvernul fiind dispus să acceseze banii din acordul de precauție.
Sever Voinescu a spus, după ședința BPN al PDL, referitor la bugetul de stat pe 2012, că acesta trebuie să asigure la sfârșitul anului 2012 în execuție un deficit de maximum 3%, arătând că aceasta înseamnă ca anul să pornească pe un deficit construit de 1,9%.
„Dacă lucrurile evoluează bine și suntem în primele luni ale anului în situația în care piețele se liniștesc și economia poate să meargă bine înainte, există în mod real posibilitatea de majorare a cheltuielilor, respectiv a pensiilor și a salariilor, în mod concret, dar în condițiile unei situații economice care ne va permite să nu depășim la sfârșitul anului 3%. Dacă situația se înrăutățește, practic, pensiile și salariile vor rămâne neatinse, vor îngheța la nivelul la care se află și Guvernul este dispus să acceseze banii pe care îi are la dispoziție în cadrul acordului de precauție”, a spus Voinescu.
El a reamintit că Guvernul are acorduri de precauție încheiate cu FMI, arătând că aceasta înseamnă că „există sume de bani pe care le poate accesa la nevoie”.
Salariile bugetarilor și pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista „derapaje mari” în Europa și în România în privința creșterii economice, potrivit deciziei luate, luni, de membrii coaliției de guvernare.
Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, pentru MEDIAFAX, că posibilitatea majorării salariilor și pensiilor în primul semestru al anului viitor va fi inclusă expres în proiectul bugetului de stat pentru anul 2012 și în scrisoarea de intenție către FMI.
Președintele Traian Băsescu a reiterat, joi, după întâlnirea avută cu membrii delegației FMI, BM și CE, că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile și salariile din sectorul bugetar.
„Cert este că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile și cu salariile. Deci acest lucru este agreat de Guvern, troica (FMI, UE și Banca Mondială – n.r.), și am fost și eu informat astăzi, cum am mai fost informat și la discuția trecută, că nu acesta este obiectivul, reducerea salariilor”, a reafirmat Băsescu.