Vicepreședintele PDL Elena Udrea a declarat, luni, după ședința BPN al PDL, că este convinsă că alianța cu UNPR „va fi la nivel local, la nivelul fiecărei organizații”.
„Eu sunt convinsă că alianța cu UNPR va fi la nivel local, la nivelul fiecărei organizații. Cât privește un protocol la nivel național sau o altă formulă de colaborare, punctul de vedere al PDL va fi exprimat în scurt timp. Punctul de vedere al UNPR l-am citit pe sms acum câteva minute. Sigur vom avea un parteneriat prin care ne susținem reciproc candidații, iar la București va fi această alianță”, a spus Elena Udrea.
Ea a făcut aceste precizări după ce a fost întrebată dacă va exista alianță la nivel național între PDL și UNPR sau aceasta va fi doar la nivelul Bucureștiului.
Elena Udrea a declarat, înainte de ședința BPN al PDL, că la alegerile din București va exista un parteneriat al PDL cu UNPR, cele două partide urmând să-și susțină reciproc candidații la primării.
Udrea a fost întrebată dacă lista candidaților la București la primăriile de sector este definitivată. „La sectoare este definitivată. La București vom avea cu siguranță un parteneriat cu UNPR. UNPR are doi candidați, primari în funcție foarte bine cotați, care vor fi și candidați la sectoarele 2 și 4. Înțelegerea de la București între PDL și UNPR va fi în sensul în care ne susținem reciproc candidații la primării”, a spus liderul PDL București.