Udrea a primit cadou, la Târgoviște, un măr și a întrebat autoritățile, râzând, dacă se va îneca



Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a primit, joi, la Târgoviște, la ceremonia de acordare a titlurilor de Cetățean de Onoare, un măr de Voinești, întrebând autoritățile, la final, râzând, dacă este cazul să se teamă că o să se înece.
Elena Udrea a primit, joi, la Târgoviște, titlul de cetățean de onoare al municipiului. Toți oaspeții și jurnaliștii prezenți la ceremonie au primit cadouri, printre care și un măr de Voinești, brand-uit cu simbolul orașului Turnul Chindiei și cu înscrisul „Târgoviște”.
La finalul ceremoniei, Udrea a coborât scările primăriei cu un mărul în mână, iar la un moment dat a întrebat autoritățile dacă este cazul să se teamă că o să se înece. „Nu mă înec? Ma sui în mașină și mă înec după ce mușc din măr?”, a întrebat Elena Udrea, zâmbind, ținând mărul în mână.
Președintele Consiliului Județean, Florin Popescu, președinte al PDL Dâmbovița, a replicat, zâmbind: „Nu e mărul din «Albă ca Zăpada»”.
Ministrul Dezvoltării a spus că este convinsă că de la prieteni nu are parte de surprize neplăcute, iar primarul municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga, a replicat: „Decât plăcute!”.
Ulterior, pe platoul primăriei, Elena Udrea a întrebat autoritățile dacă mai sunt mere și pentru cetățenii orașului. Edilul-șef a răspuns afirmativ: „Cu siguranță!”.