Udrea a postat un videoclip pe Facebook în care cheamă oamenii la miting: Guvernul Ponta îi fură pe români „cu pompa”, să-l oprim!



Deputatul Elena Udrea a postat, miercuri, pe Facebook, un filmuleț de 31 de secunde în care îi îndeamnă pe cei ce urmăresc contul său de socializare să vină pe 15 martie la mitingul organizat de Mișcarea Populară, ea făcând apel la stoparea acțiunii Guvernului Ponta de a-i fura pe români „cu pompa”, informează Mediafax.Udrea apare, astfel, în film, având în spate un poster cu inscripția „Ponta te arde cu pompa” și își însoțește discursul cu gesturi ample făcute cu mâinile.”Pe 15 martie Guvernul te vrea tăcut. Dacă nu-ți pasă că de la 1 aprilie benzina și motorina se vor scumpi și toate prețurile vor crește, poți merge să bei o bere cu prietenii la mall sau poți sta liniștit în fața televizorului. Noi, cei care nu vrem să fim păcăliți cu acciza, vom fi în piața George Enescu din București, începând cu ora 12.00″ , spune Udrea.



Recomandări