UDMR va depune un proiect în Parlament în sprijinul persoanelor pe care băncile ar urma să le evacueze din locuințe, din cauza neplății datoriilor, inițiativa vizând posibilitatea ca autoriățile locale să cumpere apartamentele respective și să le închirieze apoi celor aflați în aceste situații, informează Mediafax.Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a declarat, joi, într-o conferință de presă, că a avut mai multe discuții cu reprezentanții băncilor din municipiu și cu cetățeni care au datorii la bănci și nu le mai pot onora, astfel că ar putea fi evacuați din locuințe, transmite corespondentul MEDIAFAX.Antal a afirmat că a elaborat un proiect pentru a proteja familiile care nu își pot plăti datoriile la bănci nu din cauza neglijenței, ci din motive obiective, proiect pe care parlamentarii UDMR îl vor depune săptămâna viitoare în Parlament.”În România sunt zeci de mii de familii care se află în prag de evacuare de către bănci. (…) Dacă nu luăm măsuri, începând cu 1 martie va începe acest proces de evacuare, ceea ce va duce inclusiv la prăbușirea pieței imobiliare din România”, a afirmat primarul. Potrivit acestuia, soluțiile pentru rezolvarea acestei probleme trebuie găsite la nivel central, în condițiile în care este vorba despre o situație întâlnită în întreaga țară.Proiectul inițiat de Antal prevede posibilitatea ca primăriile să cumpere apartamentele din care sunt evacuați oamenii, în cazul în care băncile ar fi dispuse să le vândă la prețuri acceptabile, pentru ca apoi să le închirieze foștilor proprietari aflați în acele situații dificile.