Cei doi ucraineni contrabandiști de țigări prinși miercuri după-amiază în satul Vicșani, comuna Mușenița, după o urmărire într-un lan de porumb în care polițiștii s-au folosit de un câine de urmă, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile de magistrații Judecătoriei Rădăuți. După ce au inventariat toată marfa din microbuzul cu care se deplasau cei doi, polițiștii aveau să identifice nu mai puțin de 49.000 de pachete de țigări de proveniență ucraineană, cu o valoare de piață de circa 490.000 de lei, peste o sută de mii de euro.
Reamintim că miercuri, în jurul orei 16.20, o patrulă de la Postul de Poliție Mușenița a observat un microbuz înmatriculat în Ucraina. Când polițiștii s-au apropiat de microbuz, pentru a efectua verificări, șoferul și pasagerul din dreapta au coborât și au fugit într-un lan de porumb din apropiere. Având în vedere că zona cu porumb era foarte întinsă, polițiștii au chemat încă un echipaj în sprijin, care a sosit la fața locului și cu câinele de urmă al Poliției orașului Siret. Cei doi ucraineni, unul în vârstă de 27 de ani și unul de 35 de ani, au fost găsiți după aproximativ 20 de minute de căutări în lanul de porumb.
Suspecții au fost audiați în prezența unui traducător autorizat, după care, miercuri seară, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Microbuzul și țigările au fost ridicate în vederea confiscării.