Conducerea CS Universitatea se află în tratative avansate cu gruparea Politechnik Donetsk pentru transferul la Suceava al unui jucător ucrainean. Subiectul negocierilor este Serghei Besarab, un jucător polivalent în vârstă de 24 de ani. Fost internațional ucrainean de juniori, Besarab (1.90 metri și 90 de kilograme) a fost remarcat de oficialii suceveni cu prilejul Memorialului Mihai Mironiuc găzduit de sala Liceului cu Program Sportiv în urmă cu două săptămâni. „În linii mari ne-am înțeles cu partea ucraineană, au mai rămas de rezolvat doar o serie de formalități de natură birocratică. În mod sigur, înregimentarea lui Besarab va aduce un plus pentru echipa noastră. Serghei are avantajul că este un jucător polivalent, care poate evolua cu succes atât în poziția de centru cât și ca pivot sau chiar inter dreapta. De asemenea, știe foarte bine cu mingea și se descurcă fără probleme și pe faza de apărare”, a declarat directorul tehnic al Universității, Petru Ghervan.