Fondul Proprietății de Stat din Ucraina nu are în vedere privatizarea combinatului de la Krivoi Rog deoarece trebuie mai întâi ca guvernul de la Kiev să ajungă la înțelegeri cu celelalte țări participante, în special cu România, care vrea un miliard de dolari pe acțiunile sale, potrivit instituției.
„Până la un consens în relațiile cu celelalte țări este imposibil să avansăm către privatizare”, a declarat într-o conferință de presă șeful Fondului, Aleksander Riabcenko, citat de agenția UkrInform.
Potrivit acestuia, așteptările părții române sunt foate ridicate și este puțin probabil ca România să dea înapoi.
Oficialul a adăugat că „aceste așteptări s-au concretizat” într-o sumă de un miliard de dolari.
„Au renumărat toți acei peleți în dolari și a apărut acest număr frumos și rotund. S-au obișnuit deja cu ideea că vor primi acestă sumă de la Ucraina. Acum este foarte problematică o înțelegere”, a afirmat Riabcenko.
Construcția combinatului minier și de prelucrare Krivoi Rog a început în 1983 în Uniunea Sovietică, părțile implicate fiind Ucraina, Republica Democrată Germană (Germania de Est), Cehoslovacia, Ungaria și România.
După dezmembrarea Uniunii Sovietice, Ucraina a primit 56,4% din acțiuni, România 28% și Slovacia 15,6%, iar construcția complexului a fost înghețată în 1990, lucrările fiind finalizate în proporție de 70%.
România a investit în combinatul Krivoi Rog, înainte de anul 1989, circa 800 milioane dolari.
În ultimii ani, autoritățile de la București au anunțat în mai multe rânduri că vor să renunțe la participația deținută la combinatul din Ucraina.
Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a declarat în luna mai a anului trecut că statul ar putea vinde participația la Krivoi Rog grupului ArcelorMittal, cu care a început discuții tehnice pe această temă.
Investițiile în construcția combinatului s-au ridicat până în 1990 la 1,65 miliarde de dolari, dintr-un total de 2,4 miliarde de dolari.