Ucraina ar putea apela la sprijinul Fondului Monetar Internațional (FMI), printr-un împrumut de tip stand-by, pentru a reduce presiunea crizei creditelor asupra economiei, a declarat directorul de relații internaționale al băncii centrale, citat de Reuters.
Până în prezent mai multe state cu economii emergente au cerut asistență specialiștilor FMI pentru a restabili încrederea în sistemele financiare și monedele naționale. Ucraina este a patra țară care a anunțat, în ultimele zile, că ar putea recurge la fondurile instituției financiare, după Ungaria, Serbia și Islanda.
O delegație a FMI este așteptată la Kiev.
„La sfârșitul vizitei, dacă va fi necesar, vom discuta posibilitatea extinderii unui (acord, n.r.) stand-by cu Ucraina, cu o sumă potrivită necesităților actuale ale țării”, a afirmat Serhiy Kruglik, director al departamentului de relații internaționale al băncii centrale.
Ucraina nu se află într-o situație critică, iar discuțiile cu FMI sunt cu caracter preventiv, conform sursei citate.
„Avem nevoie de susținerea organizațiilor financiare internaționale, pentru a dispune de sprijin suplimentar dacă se întâmplă ceva, însă acum ne descurcăm foarte bine și singuri”, a precizat Kruglik.
FMI a încheiat, în 2004, un acord stand-by cu Ucraina privind un credit de 605 milioane dolari, însă autoritățile de la Kiev nu au accesat suma respectivă.
Moneda ucraineană, grivina, a atins, săptămâna trecută, un minim istoric de 5,9 unități pentru un dolar, fiind tranzacționată în prezent la valori de 4,6-5,3 unități pentru un dolar, ca urmare a intervenției băncii centrale.
Rezervele valutare ale Ucrainei sunt 37,5 miliarde dolari și acoperă circa 3,7% din importuri, iar deficitul de cont curent este estimat la 15 miliarde dolari în 2008, față de 5,7 miliarde dolari în 2007.
În plus, Gazprom a anunțat că va majora prețul gazelor livrate Ucrainei de la 179,5 dolari pentru 1.000 metri cubi în prezent la 400 dolari pentru 1.000 metri cubi în 2009. Prețul gazelor naturale rusești livrate în Europa este de 500 dolari pentru 1.000 metri cubi.
Sistemul bancar al Ucrainei nu s-a confrunta cu probleme, cu excepția instituirii administrației speciale la a șasea mare bancă locală, Prominvest, însă autoritățile au negat orice legătură cu criza financiară internațională.
În ultima lună banca centrală a injectat în piață aproximativ 2,23 miliarde dolari, dublu față de luna septembrie.