Ucigaș prins cu Interpolul



Un botoșănean a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav, fiind acuzat că a pus la cale o crimă în scop de jaf. Potrivit anchetatorilor, omorul a fost plănuit pe 30 iunie, când Ovidiu Chihaia de 23 de ani s-a întâlnit cu Marius Florin Vamanu de 19 ani, din Fălticeni. Botoșăneanul aflase că o altă cunoștință de-a lui, Adrian Doru Simion de 44 de ani, din Roman (jud. Neamț), pe care îl cunoscuse la o mănăstire, s-a întors din Italia și a pus la cale să-l jefuiască. Cei doi au plecat spre Roman, însă evenimentele s-au precipitat și planul a fost dat peste cap.
Invitați în garsonieră de romașcan, cei doi s-au oferit să-i văruiască locuința în schimbul găzduirii, intenția lor fiind să rămână în apropierea bărbatului până se va ivi momentul prielnic pentru a-l ataca. Două zile au așteptat tinerii, iar în dimineața de 3 iulie au mers în camera unde dormea Adrian Doru Simion și l-au imobilizat. Botoșăneanul l-a lovit în cap cu o bâtă de baseball luată chiar din garsonieră, iar suceveanul i-a legat mâinile la spate, după care victima a fost sufocată. După ce au luat ce li s-a părut mai de preț, tinerii au împărțit prada și au plecat în Germania. Cuprins de remușcări, fălticineanul s-a întors în țară după câteva zile și s-a predat la poliție. Dat în consemn, Ovidiu Chihaia a fost prins în Stuttgart, prin intermediul Interpol, și adus în țară.
Cruzimea de care a dat dovadă botoșăneanul i-a uimit și pe anchetatori, tânărul fiind arestat preventiv imediat. Având în vedere că omorul a fost comis în Roman, dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Neamț, primul termen al procesului fiind stabilit pe 12 ianuarie.
Sebastian GHEORGHIU