„U” Transilvania Cluj, la al treilea antrenor în șase luni



CS Universitatea Cluj a anunțat, ieri, instalarea celui de-al treilea antrenor în acest sezon, Lucian Baciu, după ce Ioan-Ani Senocico a demisionat.
Handbaliștii clujeni au început stagiunea 2012-2013 cu antrenorul Liviu Jurcă pe banca tehnică, dar acesta a fost îndepărtat după nici două luni. I-a urmat în funcție fostul jucător al echipei ardelene, Ioan-Ani Senocico, soțul căpitanului de la „U” Jolidon Cluj, Mihaela Ani-Senocico.
În luna ianuarie a fost schimbată și conducerea secției, iar noii oficiali ai echipei au decis în aceste zile o nouă mutare pe banca tehnică, din cauza rezultatelor slabe. Aceștia i-au propus lui Ani-Senocico să treacă în funcția de antrenor secund, dar acesta a refuzat și a demisionat, astfel că echipa va fi condusă doar de Lucian Baciu, și el fost jucător la „U” Cluj, dar și la Dinamo București.
După 12 etape derulate în Liga Națională, formația clujeană se află pe locul 12, ultimul, cu doar două victorii și în pericol de retrogradare.