Twitter vinde datele utilizatorilor pentru a fi folosite în strategii de marketing



Două companii de cercetare vor putea furniza date despre utilizatorii serviciului online de socializare și microblogging Twitter clienților dispuși să plătească pentru folosirea datelor în strategii de marketing, scrie Reuters.
Companiile Gnip, din SUA, și DataSift, cu sedii în SUA și Marea Britanie, sunt licențiate de Twitter pentru a analiza postările arhivate și informațiile principale despre utilizatori, precum locația. DataSift a anunțat în această săptămână că va pune la dispoziția clienților săi date Twitter în pachete ce vor cuprinde ultimii doi ani de activitate. Gnip poate asigura date din ultimele 30 de zile.
„Accesul la ceea ce a spus cineva în urmă cu un an sau mai mult este o schimbare majoră”, a declarat Paul Stephens, director la Privacy Rights Clearinghouse din San Diego.
Odată cu apariția de detalii asupra tipului de informație analizată, Stephens și alți experți în protejarea confidențialității sunt îngrijorați de transferul informațiilor despre utilizatori către companii gata să le cerceteze cu foarte mare atenție.
„Odată cu dezvoltarea Twitter și a socializării online, problema va deveni tot mai mare. Companiile online știu din ce în ce mai mult ce site-uri accesăm, ce reclame ne interesează și ce cumpărăm. De asemenea, află la ce ne gândim, iar asta este înfricoșător”, a afirmat Graham Cluley, consultant la compania de securitate IT Sophos.
Twitter nu a comentat pe tema vânzării datelor și a transmis întrebările companiei DataSift. În 2010, Twitter a acceptat să ofere Bibliotecii Congresului din SUA acces la toate postările utilizatorilor. Detaliile modului în care aceste informații vor fi disponibile public se află încă în lucru, însă există numite restricții anunțate, precum o întârziere de șase luni și interdicția folosirii datelor în interes comercial.
Aici intervine DataSift, notează Reuters. Peste 700 de companii se află pe o listă de așteptare pentru a încerca oferta, a declarat, într-un interviu pentru Reuters directorul general al DataShift, Rob Bailey. Cei care vor cumpăra serviciile companiei vor putea vedea postările pe anumite subiecte și chiar clasificate în funcție de locație.
Conversațiile private sau postările șterse nu vor putea fi accesate, a spus Bailey. Companiile vor date adunate la un loc, nu să știe ce a spus cineva unei alte persoane.
Pentru persoanele îngrijorate în privința a ceea ce au spus pe Tweeter, nu este prea târziu să șteargă postările vechi, scrie Reuters. Compania DataSift este obligată să actualizeze periodic fișierele pentru a elimina comentariile care au fost șterse.