Tutti frutti…cu dragoste (30). Sfaturi

Noroc (chior).O ambulanță gonește pe străzi și la o intersecție se răstoarnă și accidentează un pieton. Șoferul coboară imediat, ridică victima, o instalează pe targă și continuă drumul spre spital. La un moment dat, se întoarce zâmbind spre accidentat și îi spune: – Ce noroc formidabil ați avut că tocmai treceam noi pe aici!
Gelozie.”Bade unde-ai fost aseară/ De-acolo să iasă pară, dorule,/Lasă … să nu iasă,/C-am fost până la fereastră, dorule,/Dar… erai cu doi la masă, puiule./ Cel care sta lângă tine,/Era prieten bun cu mine, dorule,/Cel care sta după masă/Era cu inima arsă, dorule,/ Off! Ca mine de la fereastră, puiule”(“Bade unde-ai fost aseară” – cântec sălăjean din repertoriul interpretei Sava Negrean Brudașcu). Vis.”Mă scol tot mai târziu în dimineață,/În suflet am parcă un fel de ceață/Prin care-ncet se mișcă înc-un vis/Cu tine și cu mine-n paradis./Nu ne vorbim, ne mângâiem ușor,/Tu îți prelingi piciorul într-un nor,/Și norul te absoarbe și dispari./Și mă trezesc de-a binelea cu ochii mari/Deschiși ca să mi te-amintesc măcar./Dar nu mai știu cum arătai și cum/Voi mai putea să te-ntâlnesc de-acum…” (Emil Brumaru)
Frate.Un om se duce la doctor și îi spune: – Doctore, sunt homosexual. – Vai de mine!… Și eu nici măcar nu m-am pieptănat!
Sfaturi.Cum erau sfătuite româncele să-și țină bărbații fericiți în ”Codul bunei neveste”, din 1934: „Îmbracă-te, pe cât posibil, în fiecare zi altfel.“ „Dacă-ți dai cu cremă pe obraz și nas, să nu te vadă decât oglinda.“, „Nu făcea gargară în fața lui!” „Să nu mergi niciodată în târlici!”, „Încă de dimineață, la cafeaua cu lapte, să te prezinți bine, îngrijită, simțită. Bărbații au oroare de femeile nepieptănate”, „Deprinde-te să-l asculți, când îți povestește ceva, chiar dacă nu te interesează.“, „Nu-l sâcăi prea mult cu întrebări, fiindcă ori îți va vorbi el singur, ori nu vrea să vorbească.“, „Cum i-ai prins obiceiurile și dorințele sale favorite, îndeplinește-i-le, dar fără lux de vorbe.“, „Buna ta dispoziție e recrearea lui“, „Nu-l sâcăi prea mult! Improvizează distracții în casă, mai ales atunci când voi sunteți singurii voștri mosafiri. Nu costă mai nimic și sunt întotdeauna prilej de clipe fericite în căsnicie.“, „Învață-te să te schimbi. El îți va fi infinit recunoscător dacă va găsi la tine mereu ceva nou.“, ”Dă-i cel puțin o dată pe săptămână impresia că e burlac. Lasă-l să iasă singur și nu-l întreba unde se duce. După aceea, el îți va povesti singur.”, „Dacă are vreo pasiune inofensivă, fie că e filatelist, fie că joacă tenis, sau are mania de a „prinde” la radio diferite posturi, nu i-o lua în deșert; dimpotrivă, cântă-i în strună. Cel mai practic e să ai și tu o pasiune: aceasta animă convorbirea.“, „În diferitele conflicte, nu-ți umili niciodată bărbatul, amintindu-i „ce-ai dat“ sau „sacrificat“ pentru dânsul.“, „Nu-i face niciodată scandal când îți spovedește o greșeală. Nu obții cu aceasta decât ca să nu-ți mai povestească cea următoare.“, „Nu te indispune când găsește câte un merit altei femei. Mai bine însemneaz’o pentru tine. De obicei, e privitor la ceva ce-ți lipsește ție.”, „Fii cât mai rar bolnavă!“, „Nu-l întreba dacă te iubește.“, „Să nu vezi într’însul pe „bărbatul cel mai rău, chiar când ești supărată.“, „Pentru orice bărbat adevărat, slujba deține locul dintâi…iubirea e secundară.“, „Pentru orice femeie adevărată, iubirea e locul dintâi…și slujba (sau profesiunea) e secundară”, „Vorbește-i foarte rar de bani. Numai faptul că trebue să câștige bani îi umple destul capul, așa că nu vrea să i se mai pomenească despre ei.“, „Dacă vrei să obții ceva, apelează la mândria sau vanitatea sa. Vei recolta aproape întotdeauna succes.“, „Îngăduie bărbatului tău să aibă măcar o dată altă părere asupra unor chestiuni ce ți se par fundamentale. Nu trebuie numaidecât să vezi într’aceasta un conflict casnic ireparabil.“, „Nu-i înjura rudele, fiindcă, desigur, nici ale tale nu sunt mai bune.”, „Fii amabilă cu prietenii lui!“ și cea mai tare…. „Lasă-l să vorbească și spune întotdeauna „da”… căci după aceea tot faci ce vrei tu.“ .
Retuș.”Visezi cum te poartă spre mine/Pe covorul fermecat, gâze, buburuze,/Alaiuri de furnici și hoarde de fluturi./Îmi depun sărutul-/Pecete pe talpa piciorului tău drept.
Corps femenin, (qui tant es tendre…).”Greu de făcut elogiul unui corp (al femeii, bineînțeles) care practică, de la un timp încoace, tatuajul indelebil sau piercing-ul multiplu și, mai cu seamă, culturismul, ba chiar boxul. Boxul care, de obicei, desfigurează; culturismul care te preschimbă într-un anatomic ecorșeu. Și mai greu e, lăudându-l astăzi, să le intri-n voie, cât de cât, feministelor ce suspectează de sexism, „macism”, misoginie pe oricine își îngăduie să vadă femeile cu ochii lui, iar nu prin ochelarii lor. Astfel încât voi face apel, în continuare, la un distih al unui foarte vechi poet, drag, încă, multora, François Villon. Acesta se născuse la Paris, în, pare-se, 1431, an în care, la sfârșitul lunii mai, se săvârșea din viață Ioana d’Arc („la bonne Lorraine/ Qu’Anglois brulerent a Rouen”), – cea care, într-un faimos poem jugendstilist de Radu Stanca, își descoperă într-un târziu, pe rug, nurii ignorați până atunci (și, dimpreună cu aceștia, feminitatea refulată): „Și-abia acuma văd, privind în jos/ Spre limbile ce-aleargă și mă-mbie/ Că – păcătoasa! – am un trup frumos/ Și-un mijloc svelt și pur, ca o făclie…” În paranteză (una cam malițioasă) fie spus: nu știu cât e de verosimil acest strip-tease de salamandră sau de „fille du feu”, și cât de compatibil, totuși, cu o prizonieră supliciată, ținută,-n ultimele-i săptămâni, în viață cu, doar, „pain de douleur & eau d’angoisse”. Adaug că Ion Barbu, într-o ocazională, e mai veridic (și mai percutant), cât despre „agonia și extazul” insalisabilei fecioare (numele căreia, antonomastic, e prea-nobilul Jehanne de France): „Acestui glas, acelor harpe,/ În mistici nopții mă conjug,/ Ajunse, auzite doar pe/ Cel mai înalt, extatic rug.” Să ne întoarcem, însă, la Villon. Distihul său (care slujește, în principiu, drept preambul cvasi-didactic la inefabila baladă a „Doamnelor de odinioară”, – în care apare și „la bonne Lorraine”) sună în felul următor: „Corps femenin, qui tant es tendre,/ Poly, souef, si précieux…” „Senzuale”, după Huisinga, aceste versuri sunt nu numai prin ceea ce se cheamă sens; senzuale sunt, nu mai puțin, prin insinuantul duct al lor, prin jocul de aliterații (anume TANt es TENdre, SI préCIeux, – reduplicarea celor două silabe aducând, aici, a obstinație sau obsesie); prin convocarea, în sfârșit, într-o aceeași scurtă frază, a patru vocabule galante, pe cât, altminteri, de exacte: tendre, poly, souef, précieux, care adună la un loc teneritudinea și netezimea, suavitatea și scumpetea. O fac nu atât, însă-n registru hedonistic, cât mai ales într-unul moralist, avertizând asupra „cadaverizării”, cu vremea, a acestei cărni superbe, care nu este, din nefericire, decât o ca(ro) da(ta) ver(mibus), – potrivit falsei etimologii a unui erudit roman, Marcus Terentius Varro. Or, fie spus în treacăt: nu-i de mirare că englezescul ”corpse” semnifică „cadavru”, sau că românescul trup e trup din trupul trup-ului vechi-slav, care înseamnă tot „cadavru”. În ceea ce-l privește pe précieux, acesta (ce rimează, peste un rând, cu cieux) e, eventual, analizabil ca pré-cieux: „Vorhimmel”, „antecer”, – corps-ul femenin putând să fie sau un fel de paradis terestru, sau, la propriu, imparadisabil (Cf., pentru prima ipoteză, acest pasaj din ”Flori de mucigai”: „În colț, un condei,/ Înseamnă cadavrul și-al unei femei./ Bălaie, subțire, ea-și ține deschis/ Pe lespede trupul, defunct paradis…”). În sculptură, materialu-i ideal e, dacă nu fildeșul exotic (și cât se poate de erotic), fildeșiul, baremi, cald și lis, al Evelor lui Lucas Cranach cel Bătrân, prin voalul transparent ca sticla, al cărora străvede-li-se nudul.” (Șerban Foarță).
Oglindă.O grasă stă în fața oglinzii fermecate: – Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară? La care oglinda: – Dă-te la o parte, că nu văd nimic.
Maioneză ”mănăstirească”.(Mănăstirea Vovidenia, Vânători-Neamț). Un gălbenuș fiert tare se pasează și se amestecă cu un gălbenuș crud (!), o linguriță de muștar și un praf de sare. Se adaugă treptat o jumătate de litru de ulei amestecând continuu într-un singur sens, cu o lingură de lemn. (V. Avădanei)