Tutti frutti… cu dragoste (43). „Dihania din casă”

Fân.”Fânul are miros diferit pentru cai și pentru îndrăgostiți.” (S.J. Lec.)
Noe.”O să plouă/Își zice Dumnezeu, căscând,/Și privind la cerul fără pic de nor,/Mă cam încearcă reumatismul/De vreo patruzeci de zile și patruzeci de nopți./Ehe, se strică vremea!/Noe, mă Noe,/Ia vino până la gard/Să-ți spun o vorbă.” (M. Sorescu)
Usturoi (de dragoste…). ”Usturoi nu făceau mulți… Teleormănenii, dacă e să-i socotim dintâi pe cei de pe lângă casă, și jienii de jos, până spre Cetate. Era un usturoi zis țipoc, mărunt și vârlav, lătrău de iute, îți sărea căciula de la primul cățel! Grădinarii, chiaburi sadea – erau ani în care cine avea usturoi avea nestemate – îl legau în funii de trei arșini și îl cărăușeau pe tot la oraș, la piața numită de flori de iarnă. Îl stivuiau ori îl purtau prin târg, așteptându-și răbdători clipa. Și ea venea! Cu puțin înainte de Sfântu` Andrei, când se arătau nălucile iernii și, obicinuit, treceau primele pale reci, țipa peste urbe o vântoasă înghețată ca o suflare de moroi. Văleu, ce spaimă! Dădea stenahoria-n bucureșteni! Cumpărau înfricoșați usturoiul ca pe pâine, uscau piața în câteva zile. Ungeau cu el, pe întrecute, tocurile ușilor, piteau căței sub pernă, sub limbă, îl ascundeau în sân, îl storceau sub buci ori între pulpe. Dulci și înmiresmate trebuie să mai fi fost nopțile acelea de amor! Dimineața îi prindea mahmuri, împuțiți de damf de usturoaie, păcătoși ca talpa iadului, dar, of, salvați, încă o dată! Se întorceau spre biserică, cerând iertare și milostenie Domnului, spășiți pentru încă un an. În București, zic unii, eternitatea se măsoară, iar zeii lumii se convoacă cu ora.” (Radu Anton Roman)
Psalmul bețivului.”Aici, unde mă sting definitiv,/salcâmi au înflorit fără motiv,/tramvaiu-i o conservă c-un bețiv./Afișe cad. Economii de clei,/cei ce mă văd se pipăie de chei,/căci nezărit sînt numai de femei./Mă sprijin de-un perete – plouă var,/nu mă salută domnul măcelar,/nici moașa ce mă pricopsi-n zadar./Doar îngeru-mi evaporat subit,/rar precum perla-n scoicile din birt/mă ține-n adierea unui spirt.” (Mircea Dinescu)
Misoginism(extrem). O replică de un misoginism exagerat: asemănarea dintre un urs panda și o virgină: amândouă aceste ”specii” sunt pe cale de dispariție! Protestez, viguros: ursuleții panda sunt pe mâini bune!
Duminica.”Duminica e ziua de odihnă!/Îngerii dorm pe unde-apucă-n tihnă,/Dar mai ales într-un sertar de la dulap,/Acolo-ți pui tu lenjurile-mpăturite-n vraf,/Spălate bine, parfumate, moi, cu-ajur/Ferfenițit suav și dantelat impur,/De li se-nfundă și urechile și nasul/Și-și pierd, visându-ți trupul alb, și glasul/Și-și rătăcesc aureola printre rufe/De nedescris și printre pietre scumpe/Care își pierd lucirea de plăcere/Că îți vor sta-ntre sânii de muiere,/Și se trezesc nemernici și buimaci/Să soarbă căni de lapte cu caimaci…” (Emil Brumaru)
Japiță. Nume codificat dat practicantelor amorului tarifat într-un raport secret înaintat de M.I., în martie 1964, lui Dej. Dosarul constata – pe fondul relativei „liberalizări” specifice începutului deceniul șapte – creșterea cu 100%, față de 1961, a bolilor cu transmisie sexuală și critica totodată, evidenta „descompunere morală” a tinerilor epocii, stimulată, între altele, de sistemul mixt de învățământ, de ceaiurile dansante și de taberele de tineret ori de alte acțiuni cultural-sportive care conturau un mediu social „propice libertinajului sexual și comentariilor ostile la adresa patriei și partidului”. Țintele preferate ale numeroaselor „japițe” – între care eleve minore, studente, dar și femei fără ocupație – erau diplomații și turiștii străini, abordați „fără teamă” în barurile și restaurantele Capitalei. Unii din acești „clienți” se arătau încântați de „dezghețul sexual” bucureștean, lăudând „progresul impresionant făcut de România, în ultimii ani în privința liberalizării moravurilor”. Alții, surprinși de „prețul sexului” de la noi, se lăudau că „româncuțele pot fi ușor cumpărate cu câteva pachete de țigări și perechi de ciorapi”.
A avea.”To have or not to have”. E întrebarea lumii noastre.” (C. Noica)
Amant. „O femeie nu-și poate alege un prieten mai trainic, mai discret și mai curat decât pe amantul celei mai bune ei prietene.” (Allenberg)
Cancer. 485.000 de femei mor anual în lume din cauza cancerului de sân.
Corn. „Nu te uita lele lung / Că n-am coarne să te-mpung. / Am leliță doar un corn / Când te-mpung cu el, te-adorm.” (din Pătrăuții pe Siret, reg. Cernăuți)
Divorț. Rata divorțului (la o mie de locuitori) este de 3,2 în China, față de 1,9 în Franța.
Dihania din casă.„Calendarul sătenilor”, o broșură de câteva zeci de pagini scrisă de „mai mulți feciori de săteni” și tipărită în anul 1907, conținea o serie de sfaturi practice culese din viața de zi cu zi a țăranilor. Calendarul începea cu un mesaj către săteni: „Multe mai trage omul în viața lui și în bună parte le trage pentru că nu știe. De aceea s-au făcut școli, ca omul să-și deschidă capul, să priceapă ce-i bine și ce-i rău și să trăiască mai omenește. Cartea și școlile nu trebuiesc numai slujbașilor, ci la tot omul, fie el ce-ar fi. Cărțile ți-s cei mai buni prieteni, căci te sfătuiesc fără să te râdă”. Femeia leneșă, o dihanie. În virtutea acestei constatări, „calendarul” venea cu o listă de îndrumări menite să perpetueze deprinderile înțelepte ale țăranilor, dar să le și alunge proastele obiceiuri. O atenție deosebită era acordată femeii, pe care „tinerii cu gândul însurătoarei” trebuiau să o aleagă cu mare grijă. „Femeia e sufletul gospodăriei. Vedem gospodari nepricepuți care lipsesc veșnic de la gospodărie, altora le plac petrecerile, însă dacă au fericirea de a avea soție o bună gospodină, ei tot merg înainte. Dacă dimpotrivă gospodarul e deștept, muncitor, harnic, dar soția e nepricepută sau leneșă, el se va ruina măcar orice-ar face”. După ce se cunoaște o proastă gospodină? „Este leneșă, se scoală târziu, îmbrăcată prost, murdară, rău pieptănată; bărbatul și copiii sunt rupți, murdari; ea e mereu îmbufnată, se sfădește în vânt, e nemulțumită de ea însăși. Să vă ferească Dumnezeu de asemenea dihanie în casă!” (bucurestiivechisinoi.ro)
Nasol.Un caz de infidelitate și de violență conjugală este descris de însăși partea vătămată: „Subscrisa m-am căsătoritu în toamna anului 1869 cu I.S. din Boianu, dar durere am avut ca dela începutu căsătoriei noastre: am fost jelitu din ziua întâia, căci dânsul au început a-mi lăuda pre una, nevasta a lui А. C. din Boianu, de era in viață bărbatul aceleia, din care cuvinte m-am fost pus pre cugete ce o să fie de mine? Dară, murind după un timp bărbatul ei, văduva acum i-au fostu bine venitu bărbatului meu, spre rumperea și culcarea credinței conjugale, pășind el cu Dochia în relațiuni mai de aproape amorești, cându au început a mă maltrata neomenește, a mă batjocori în totu tipul, asemănându-mă cu muierile celea mai slabe și stricate și proaste. Eu nemaiputând suferi m-am dus la părinții mei. Dar care m-au reîntors cu ocări înapoi la bărbatul meu, îndemnându-l să mă primească îndărăt. (Sorin Mitu, ”Imagini populare ale feminității în surse ardelene din sec. al XIX-lea”)
De preursit.„Eu afară-mi căutai, / Și-n toate părți mă uitai, / Și cătând am fost văzând, / Că lumea o fost arzând, / Da doară n-a arde lumea, / Ci arde orânda mea! / Și-am văzut o ciută biată / Și o am întrebat pe dată: / – Ciutuliță, ciută bălțată, / Ciută cu foc încălțată, / Unde mergi, unde te duci? / De-așa hrabur te apuci. / – Eu mă duc, eu mă apuc, / Ca s-aprind dealurile, / Dealurile și văile. / –Da te-ntoarce înapoi, / Și meri de-i face război, / În lume și preste lume, / La patru cornuri de lume / La orânda me anume! / Meri la un fecior în sat. / Aprinde-i clopul pe cap / Și obielele pe el, / C-acea n-a fi mai mișel. / Nu-l lăsa să steie loc, / Cât ard obielele-n foc / Să n-aibă nicăieri stare, / N-aibă loc de așezare / N-aibă aiure alinare, / Pân-a fi cu mine cu mine-n cale / Pân’ la mine n-a veni, / Pân’ cu mine n-a vorbi, / Dintr-un blid nu va mânca, / Și-ntr-un pat nu s-a culca.” (Folclor maramureșean, manuscris din 1853)