Tutti frutti… cu dragoste (35). Conjugale

Făraș.“Orice ministru e pe făraș tot timpul.“ (Sebastian Vlădescu)
Lupta cu îngerul.” Mi-ai luat iubitele, pe rând, / Îngere bun, îngere blând, / Și-acuma vrei să-mi iei și viața / Pân’ ți se rupe ție ața! / Crezi c-o să poți vreodată să mă-mpaci / Cât timp femeile ți-or strânge între craci / Ca într-o menghină și ca-ntr-un clește, / Trupul pufos cu ochi holbați de pește? / Degeaba ai și-aripi și-aureolă, / Nimic sufletul meu nu-l mai domolă / Ci o să dau cu tine de pământ / Ca să-nțelegi c-aici numai eu cânt!” (Emil Brumaru)
Liniște!O femeie la doctor. – Domn’ doctor, ați uitat că de trei minute stau cu limba scoasă? – N-am uitat, doamnă, dar vreau să scriu rețeta în liniște.
Circul.Sosi un circ. Pornesc propagatorii / De onoratul public să se roage, / Să vadă iar cămilele oloage, / Echilibriștii, clovnii, scamatorii. // Trec indieni cu arcuri și cu ghioage / Trimiși să ispitească trecătorii, / Pe alte uliți merg înghițitorii / De iatagane și de șomoioage. // În cortul uriaș se desfășoară / Programul. Treaba nu-i ușoară! / Și circul pleacă iar cu fastu-i jalnic // Se stinse feeria lui măreață! / Visează tinerii pe călăreață, / Iar fetele pe trapezistul falnic. (Victor Eftimiu (1911-1972) – din volumul „Orașul furnicar”, Editura Minerva, 1982, antologie de Petre Stoica, prefață de Mircea Martin)
Upsss!Medicul cardiolog intră în goană la morgă, strigând: – Scoate-l repede pe numărul trei! Nu pulsul lui s-a oprit, ci ceasul meu!
Relații.”Relația dintre bărbat și femeie poate fi structurată în patru moduri: 1. monogamia (cuplul conjugal); 2. poligamia (un bărbat, soț cu mai multe soții); 3. poliandria (o femeie, soție cu mai mulți soți); 4. grupul de cupluri (doi sau mai mulți soți cu mai multe soții). Monogamia este forma de familie preferată în societățile civilizate. Poligamia este prezentă în anumite culturi. Dintr-un studiu al antropologului american George Murdock, pe 565 de societăți, a reieșit că 80% dintre acestea au cunoscut această formă de căsătorie (apud Richard T. Schaefer). O problemă importantă în sociologia familiei o reprezintă modul cum este gândită, de către individ și societate, descendența, cu corolarul ei rudenia. În orice cultură, copiii sunt introduși în raporturile de rudenie. Rudenia este relația cu alți inși proveniți dintr-un strămoș comun. Rudenia biologică este consangvină (bazată pe legături de sânge) sau afină (rezultată din căsătorie). Există și o rudenie spirituală (nășia, frăția de cruce) bazată pe raporturi determinate de participarea la un eveniment deosebit din viața individului (naștere, căsătorie etc.). Rudenia este învățată și ea nu este în întregime determinată prin legături biologice sau maritale.” (Constantin Schifirneț)
Păcate.Ce să zicem noi în fața acestor constatări ale Sf. Ciprian? Vom mai pomeni de faptul că azi femeile joacă jocuri de noroc ziua și noaptea? Vor fi puține, dar sunt! Și ce să zicem de femeile cari fumează și încă pe stradă? Dar bărbații? Ei își permit lucruri pe care nu le admit femeilor! Datoria lor este să fie susținătorii familiei, dar în loc de aceasta, de multe ori cad în senzualism, pe care azi oamenii o numesc: „o slăbiciune plăcută“, pe care însă n’o admit și femeilor. Ei neagă că ar fi obligați la o moralitate egală cu a femeii sau a soției lor. Spartanul Gerodates fu întrebat odată ce anume pedeapsă primește la ei cel ce săvârșește adulter și a putut da cu mândrie următorul răspuns: „La noi la spartani nu există adulter!“ În Sparta, precum spune Plutarh, în șapte sute de ani n’a existat nici un adulter, și nici seducerea vreunei fecioare. Dar ce este astăzi la noi și la alte națiuni? Adulterul este prea cunoscut. În noul cod penal elvețian, cel ce comite adulter, împreună cu femeia vinovată, primește pedeapsa închisorii până la un an! E timpul să se știe până unde merg drepturile fiecăruia dintre soți.” (Dr. Grigorie Gh. Comșa, Episcopul Aradului, 1934)
Consecințe. 1. „Sexul are, întotdeauna, consecințe. De tot felul! Când mama lui Hitler și-a desfăcut picioarele în noaptea aceea, ea efectiv a revocat, pe veci, desfacerea a cincisprezece-douăzeci de milioane de alte picioare.” (George Carlin) Brrrr! Mă gândesc cu groază că, prin progresul geneticii, mama lui Stalin (ori a lui Hitler) ar putea fi clonată. Și că ea ar fi, iar… gravidă! 2. „Infidelitatea nu are preț, ci numai consecințe.” (Rady Lanrey)
Calipigă.Provine din greaca veche, unde „kalli pugos” înseamnă „care are fese frumoase”. Ioana cea calipigă regreta că din această cauză bărbații nu-i remarcau și frumusețea interioară.
Nevasta „harnică”.”Câtu-i lungu și lumea / Nu-i nevastă ca și-a mea, / De mândră și de frumoasă, / Harnică, găzdoaie-n casă. / Că luni caier ș-o făcut, / Marți pă furcă și l-o pus / Și miercuri la târg s-o dus / Și joia s-o târguit, / Vineri acasă-o vinit, / Sâmbătă s-o hodinit. / Duminică-o vrut lucra / Da-o-auzit bătând toaca. / Ea din pat că s-o sculat / Și la popă ș-o-alergat: / – Părinte, sfinția ta, / Sărbătoare-i mâni, o ba? / – Sărbătoare-i astăzi, fiică, / C-amu-i sfânta duminică! / – Părinte, sfinția ta, / Să mutăm duminica, / C-am un caier de gătat / Și zece de scărmănat. / – Pântr-o iagă de pălincă / Nu să strâc-o duminică!” (culegător: Dumitru Pop, de la Ileana Rus, 42 ani, Băsești, 1960)
”Invenții” pentru pubis. Până nu demult, când spuneai stilist, te gândeai la cel care îți aranjează părul. Dar iată că o nouă meserie își face simțită prezența: stilistul zonei pubiene. Și cum simțul artistic nu va seca niciodată, nu-i de mirare că au apărut tot felul de invenții, care mai de care mai ciudate pentru „amenajarea” zonei pubiene. 1. Strasuri pentru zona pubiană. Ceea ce poartă denumirea de „Vajazzling” a devenit un adevărat fenomen. Decorarea pubisului cu strasuri, este ultima modă în materie de “cosmetică” pubiană. Mai mult, un salon din Anglia crease un model special în cinstea celui de-al 60-lea jubileu al Reginei Marii Britanii. Suvenirul sexy este în forma coroanei și realizat din cristale. 2. Peruci pentru zona pubiană. Da, ați citit bine: peruci pubiene. În funcție de dispoziție, puteți opta pentru o perucă simplă sau una mai sofisticată: de la păr de clown la costum de gală sau de la cele cu pene la cele din blană naturală. 3. Tatuaje și picturi pentru zona pubiană. Și la acest capitol, artiștii își dovedesc măiestria, realizând adevărate opere de artă.
Minciuni.Un om se întoarce de la serviciu cu un robot detector de minciuni. Fiul său de 12 ani vine de la școală cu 2 ore mai târziu decât normal. – Unde ai fost până acum? întreabă tatăl. – La bibliotecă, să pregătesc un referat. Robotul se îndreaptă spre el și, paf! Îi trage o palmă… Tatăl explică: Dragul meu, acest robot este detector de minciuni! Ai face mai bine să-mi zici adevărul! – Ok, am fost la un prieten și ne-am uitat la un film: Cele 10 porunci. Iar paf! robotul îi mai trage una… – Aoleo! Bine! De fapt, era un film porno. Tatăl: – Să îți fie rușine! La vârsta ta, nu-mi mințeam niciodată părinții! Paf! Robotul îi trage una tatălui. Mama apare și ea și zice: – Se vede că e fiul tău! Paf! Robotul îi trage o palmă mamei.
Prejudecăți. „Plăcintele «poale-n brâu» provin, de fapt, dinspre romani, ce le-au preluat de la greci și le-au adus și pe teritoriu românesc. La bază erau plăcinte cu carne. Strămoșii noștri le-au transformat în desert festiv, punând în ele brânză dulce și stafide. Le serveau la petreceri și le-au denumit «poale-n brâu», deoarece la acele petreceri la care erau servite se dansa mult, iar femeile își strângeau poalele sub centură ca să nu le deranjeze la dans. Zacusca provine, de fapt, de la slavi, unde înseamnă și azi «aperitiv» (corect, frații noștri moldoveni numesc «zacuscă» nu doar preparatul din cămara noastră, ci orice gustare, aperitiv – n.a.). Mult mai târziu, zacusca se transformă în ceva asemănător cu ce mâncăm noi azi sub această denumire. Slavii au contribuit și la dezvoltarea borșului în gastronomia românească. Borșul era o fiertură lichidă de legume. Mai mult de 1.000 de ani s-a mâncat borș și abia apoi a apărut ciorba, fel mai elaborat, de amestec lichid de legume și carne. Primele restaurante deschise pe teritoriu românesc au apărut în 1821, atunci când bucătarii francezi, germani, austrieci și elvețieni au ajuns în Principatele Române.” (Veronica Ilieș)