Tutti frutti… cu dragoste (26). Rustice

Grijă.”… în grija față de nefericirea altuia, în întunericul nopții și frigul iernii, printre cei goi și dezmoșteniții sorții – acolo trebuie să cauți iubirea.” (William Blake, 1757-1827)
Descoperire (salvatoare!?). ”Într-o bună zi, după ce vom fi supus – în sfârșit! – vânturile, valurile, mareele și gravitația, ne vom ocupa de energia dragostei. Atunci, pentru a doua oară în istoria omenirii, omul va fi descoperit focul!” (Pierre Teilhard de Chardin, 1881-1955)
Recrutare (după ocuparea Bucovinei de sovietici). Câtă tristețe, dramă, ascunsă, delicat, sub cuvinte… Citiți (e un text cules în 1975 de la Ursuleac Tănase, 78 de ani, din Hliboca, reg. Cernăuți, și publicat, evident, după 1990): „L-a-ntâi mai recruții pleacă, / Merg părinții să-i petreacă… / Dar pe mine, n-are cine – / Mama-i moartă de trei zile / Tata-i bătrân… și nu poate / Că-l întreabă (rușii – n.n.) și-l socoate / Am un frate, da-i departe… / Nici scrisoarea nu-i răzbate. / Frunzuliță de secară, / Hai, mândruțo, pân’ la gară / Și mă-i petrece deseară. / Să vezi trenul cum ne cară. / Trenișor cu roate-nalte, / Nu ne depărta departe / Nu mă duce-n altă țară, / Unde-i pâinea mai amară. / Nu-i amară de pelin. / Da-i amară de străin. / Acolo, nu știu pe nime. / Numa arma-i lângă mine…” P.S. Nimic de adăugat.
Vigilență.Ieri, cineva ne-a furat mașina. Mi-am întrebat nevasta dacă a văzut cumva cum arătau hoții. Mi-a răspuns că nu, dar a notat numărul mașinii…
Mare.“Ne vom intensifica eforturile în străinătate, unde avem diaspora dezvoltată.“ (Alina Gorghiu)
Pe curând, pe niciodată. ”Cum n-aveam nimic mai bun de făcut m-am gândit să încep un text /de renunțare / întâi la tot ce am iubit în viața aceasta / și abia mai pe urmă la tot ce am urât / ultima zăpadă anunța pe-afară cele ce se petreceau / pe hârtia din fața mea / de fapt un ecran luminos / poate chiar ultima lumină a ochilor mei / poate chiar becul care închidea cercul / început demult la Suceava cu un altul / în seara de august a unui an uitat / și cum n-aveam nimic mai bun de spus lumii / m-am gândit să tac vreo două trei mii de ani / să-i pedepsesc aspru pe toți aceia care nu m-au ascultat până acum / și pe toți aceia care nu știu ce-ar pierde dacă nu m-ar asculta // între timp zăpada se mai instaurase puțin / și noaptea nu mai înainta / degeaba scriam eu cu litere pe ecranul aprins / degeaba lumina el în camera înecată în întuneric / noaptea stăruia de vreo două trei mii de ani / și eu știam asta / atunci când toate se petrecuseră de multă vreme / tăceam cu mare convingere și îndârjire // pe străzile goale ale nopții de ianuarie / nu mai trecea nimeni / se supăraseră toți și nu mai voiau să se manifeste / pentru nimeni / asta trebuie să fie mi-am spus și am început să tac / numai așa ca un exercițiu de retorică perfectă / și moarte clinică anticipată // dar între timp porniseră troleibuzele / și salvările se grăbeau să salveze oameni / așa că totul s-a amânat din nou / pe curând, pe niciodată.” (Nicolae Prelipceanu)
Partidului.”Eu Șoim al Patriei ți-am fost, / Iar azi te pup cu mult elan / Că aripi tu mi-ai dat și-un rost: / Să zbor din țară peste-ocean!” (Sorin Olariu, SUA) Târg(de sărutat!). Târgul de sărutat de la Hălmagiu este o veche tradiție a moților crișeni și a Țării Zarandului în general. Pierdut undeva în secolul în al XIX-lea, ”Târgul de sărutat” de la Hălmagiu a fost reamintit în perioada interbelică de fostul deputat Ion Rusu Abrudeanu, în lucrarea sa „Moții, calvarul unui popor eroic, dar neîndreptățit. Studiu istoric – politic” carte publicată în 1928. Vă redăm descrierea târgului: „De dimineață, nevestele tinere din 50-60 de sate, foarte frumos gătite și cu cununile de mireasă pe cap, în grup de câte două-trei, însoțite de soacrele lor, încep a umbla prin târg și cum întâlnesc rudenii și cunoscuți, aleargă la ei și îi sărută, iar aceștia le cinstesc cu bani, fiecare după cum poate și îl trage inima. Cu străinii sunt în mare rezervă, căci a rămânea nesărutată este cea mai mare ocară. Când însă nevestele sunt informate că nu vor fi refuzate, atunci ele sărută și pe străin. După sărutat, nevasta primind cinstea, ea mulțumește închinând dintr-un ulcior cu vin. A nu bea, înseamnă a batjocori nevasta și pe ai săi. Lucruri imorale și certuri nu se nasc niciodată. Moralitatea și ordinea o păstrează însuși publicul, care controlează păstrarea bunelor moravuri. În privința originei acestui târg nu se știe nimic precis. Oamenii s-au pomenit cu această datină și o mențin din generație în generație. Tradiția spune că târgul de sărutat din Hălmagiu datează de pe vremea năvălirei Turcilor, cari, străbătând până pe valea Crișului Alb, ar fi răpit o mulțime de femei crișene, dintre cari unele, scăpând din robie și întorcându-se acasă, au sărutat pe toți cunoscuții pe cari i-au întâlnit, iar aceștia le-au cinstit pentru vrednicia și dragostea lor față de limba și vatra strămoșească” scrie fostul deputat din perioada interbelică.” (apuseni.info)
Folclor. Folclorul nostru e marcat de un subtil bun-simț, chiar când face aluzie la dorință, la sex. Iată câteva exemple. „La lelița sub catrință / Este-un pui de veveriță / Și la mine-n cioricași/ Este-un pui de iepuraș; / Cum să facem mândră, noi, / Să-ntâlnim puii-amândoi?”. Ori: „Mândrulița mea frumoasă! / Face-te-aș picior de coasă; / Ziua toată să cosesc / Și noaptea să te iubesc!”. Sau: „Măi leliță, drept îți spui: / Când te-oi prinde, jos te pui! / Lăcățica să-ți descui, / C-o cheiță și c-un cui!”
Pârleaz. Ca să scurtezi drumul către o anume destinație, la țară se practicau cărările care traversau grădinile sau holdele de cereale și, astfel, ajungeai mai repede la destinație. Ca să mergi pe cărare trebuia să treci printr-un gard care de obicei era prevăzut cu un roștei (portiță) care permitea trecerea din drumul de țară, spre a regăsi cărarea din hotar. Pe aceste cărări circulau tot felul de oameni și copii, care erau mai mult sau mai puțin atenți să asigure închiderea roșteiului. Dacă roșteiul rămânea deschis, pe aici pătrundeau gâște, porci, oi sau vaci care stricau grădinile sau recoltele din dosul gardului. Pentru a evita aceste neajunsuri, roșteele spre cărările satului au fost înlocuite cu pârleazuri care permiteau trecerea oamenilor, dar opreau trecerea animalelor. Problemă rezolvată. În lumea satului „pârleazul” a primit și alte conotații, cum ar fi „a sări pârleazul” era o expresie folosită pentru încălcarea regulilor sau pentru fetele care într-un fel sau altul și-au pierdut virginitatea înainte de măritiș.
Post.Din punct de vedere religios, e clar că în zilele și perioadele de post, precum și la sărbători și în preajma acestora, e necesară „înfrânarea soților de la împreunare”. Și primul care explică asta este Sfântul Apostol Pavel, în Epistola Întâia către Corinteni. El menționează că, în post, „bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu e stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiți unul de altul decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării. Celor necăsătoriți și văduvelor le spun: bine este pentru ei să rămână ca mine. Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Că mai bine e să se căsătorească decât să ardă. Iar celor căsătoriți, le poruncesc nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărțit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot așa bărbatul să nu-și lase femeia.”