Tutti frutti… cu dragoste (23). Păstorisme

Țuică.E clar că țuica asta are / Efecte afrodisiace / Că, după două-trei pahare / Chiar și nevastă-mea îmi place! (V. Vajoga)
Sărut.„Arcul din sprâncene doare / Și-ți aduce-un chip ciudat: / Ca un înger în păcat, / Ochi imenși de vrăjitoare, / Ușurateco, te-ador, / O, nebună pasiune! / Preot în devoțiune / Spre păgânul său amor. / Crângul și pustiu-n jind / Pletelor miresme-adună, / Capul tău e o furtună / Peste haine călărind, / Și mă farmeci cu-nserări / Nimfă caldă-ntunecoasă, / Trupul: candelă duioasă / Parfumată-n dezmierdări. / Cu puteri ca lenea-ți vie / Nu-s licori să o întreacă: / O, sărut, o, gură fragă / Care și pe morți învie! / Coapsele îndrăgostite / Către sânii dulci se cer; / Perne-n patul de mister / Sunt răsfățuri și ispite. / Uneori, pentru-a învinge / Furia-ți vuind adine, / Dai săruturi care plâng / Mușcăturilor din sânge; / Și mă sfâșii, o, nebună, / Râsul tău cu gheare dulci, / Apoi, blândă, ochiu-ți culci / Peste mine, ca o lună.” (Charles Baudelaire)
Cenzură (feminină). Inutilă… Unei femei – foarte geloase, excesiv de geloase! – i s-a ivit ocazia să verifice telefonul soțului. În lista de contacte, ea a găsit trei numere care i-au trezit suspiciuni, înregistrate ca ”cea mai blândă atingere”, ”lacrimi drăguțe” și ”stăpâna visurilor mele”. Femeia, într-o criză de gelozie, s-a apucat să apeleze pe rând aceste nume suspecte. S-a dovedit că numărul ”cea mai blândă atingere” îi aparținea mamei soțului ei. În spatele numărului ”lacrimi drăguțe” era sora sa. Când a apelat persoana înregistrată ca ”stăpâna visurilor mele”, a auzit cum îi sună propriul telefon. Femeia a izbucnit în plâns, din cauza remușcărilor, pentru că nu a avut încredere în soțul ei. Ca să-și repare greșeala femeia a mers la bancă, și-a retras toți banii din cont și i-a oferit soțului. Când a povestit despre această întâmplare mamei soțului său, femeia emoționată s-a dus să-i cumpere fiului său un ceas de aur. Când sora lui a aflat despre cele întâmplate, i-a dăruit fratelui o motocicletă foarte scumpă, pe care și-o dorea de mult. Bărbatul a fost foarte emoționat de această atitudine a femeilor dragi din viața lui și chiar a lăcrimat puțin… nu prea mult! Mai târziu el a adunat toate darurile, a plecat de la soție și s-a căsătorit cu cea care în telefonul său era înregistrată ca ”Vasile–electricianul”. No comment… la vita e bella!
Vis vegetal. ”Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc / lângă fereastra ta, te-aș auzi / și-n voie te-aș privi întreaga zi. / M-aș apuca și iarna să-nfloresc, / ca sa te bucuri. Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea, / și nopțile mi-ar da cercei de stele, / pe care, ca pe frunze, ți le-aș da. / Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori / m-aș apleca ușoară, să-ți sărut / când părul ce pe frunte ți-a căzut, / când buzele, cu buze moi de flori. / Spre toamnă m-aș juca, zvârlindu-ți mere / și foi de aur roșu prin odaie, / cu-a ramurilor tânără putere / ți-aș apăra obloanele de ploaie. / Și, cine știe, poate că într-o seară / de primăvară, când va fi și lună, / făcându-mă femeie să fiu iară. / Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz / genunchiul ud de frunze și pământ, / cu părul încă doldora de vânt, / cu rouă și cu lună pe obraz, / eu ți-aș sări în casă, și senină / (uitând de-atâta vreme să vorbesc), / cu câte-un cuib în fiecare mână / întinsă, aș începe să zâmbesc.” (Magda Isanos)
Madrigal.”Proverbul zice, pe femeie / Să n-o atingi nici cu o floare; / Dar nu vorbește de săruturi / Și nu vorbește… de fecioare!” (Cincinat Pavelescu)
Datoria.”Are zece ani de cer… / Nici să numere nu știe, / Dar îmi dă… pe datorie, / Mii de sărutări, de-i cer. / – Dar plătești?! întreabă blândă / Cu doi ochi ca doi castani… / – Însutit și cu dobândă, / Însă peste… zece ani.” (poligramă de Gotthold Ephraim Lessing)
Pețitori.”Se mustrează două fete / Pă la noi, pă sub părete / Să mustrează două fete. / Una-i hâdă și găzdacă, / Una-i mândră și săracă. / Cea găzdac-așa zicea: / – Pă mine, badea mă ia; / Îmi dă tata patru boi / Ș-o turmă mare de oi; / Și măicuța-mi dă o vacă / Ș-o holdă nesecerată. / Cea săracă-așa zicea: / – Pă mine, badea, mă ia, / Nu-mi dă badea ochii mei / Păntru patru boi de-ai tăi; / Nu-mi dă badea gurița / Păntru tătă turma ta.” (culegător: Tache Papahagi – de la Maria Bozai, 19 ani, Hărnicești, 1920, Țara Maramureșului)
Păstorisme.Vinul i-l procura lui Caragiale un podgorean (strămoșul Suzanei Gâdea de mai târziu, n.a.). Cuvântul „aperitiv” vine de la latinescul „aperire”, a deschide, și denumea băuturile spirtoase, importate sau indigene, care însoțeau gustările, compuse în special din mezeluri și brânzeturi. Francezii, mai simandicoși, numeau această minune „hors d’oeuvre”, îndeletnicirea care preceda masa de prânz, mult mai consistentă, prin întindere și prin cantitate. Până să meargă în marile restaurante bucureștene de pe Lipscani, Obor, Calea Victoriei, Parcul Herăstrău sau Piața Unirii, bucureștenii făceau cunoscuta haltă de ajustare în câteva bodegi celebre, precum „Tripcovici”, „Dragomir”, „Ciobanu”, „Babeș”. Nu putem să amintim numele lui Păstorel fără să zăbovim, măcar o clipă, asupra cozonacilor săi dreptcredincioși, conservatori și tradiționaliști. „Où sont cozonacii d’antan!”, exclamă iubitorii acestor minuni culinare, izgonite, în zilele noastre, prin cofetării și depersonalizate. „Voi sunteți din neamul nostru? / Prăjitură de cârpaci! / I-e rușine gospodinei / Să vă zică cozonaci!” Bărbat inteligent și agreabil, în multe dintre textele sale, Păstorel Teodoreanu își făcuse obiceiul de a răspunde scrisorilor venite de la doamne și domnișoare. Astfel, pe o doamnă care se plângea că soțul o amenință cu divorțul, o sfătuiește că nu vizitele la coafor îi vor salva căsnicia, ci, mai degrabă, o altă bucătăreasă. Alteia îi atrage atenția că face o mare greșeală disprețuind cartoful pentru simplul motiv că esteticește lasă mult de dorit. „Nici nu știți cât de susceptibil și de pedant poate să fie un cartof”, îi deschidea ochii grațioasei sale prietene necunoscute. (Și prozatorul Ioan Groșan era foarte prudent cu această legumă care, în unicitatea ei, de a nu fi mâncată decât prăjită, fiartă sau coaptă, ascunde multe mistere.) (Paul Suditu)
Despre dragoste.„Dacă dragoste nu e, nimic nu e“. „Nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră dacă nu ar exista fericirea celorlalți“. „Primejdia în care se află un bărbat care iubește total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune și care dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlțâit, moare agățat acolo fără scăpare“. „O femeie poate să ierte orice, în afară de faptul să nu-ți pese de ea“ . „Viața unui om e un nesfârșit șir de erori“. „O viață glorioasă are adesea un sfârșit tragic“. „Dragostea pentru o femeie nu ne fortifică, ci, aliată cu timpul, ne mănâncă viața“. „Ființa umană nu s-a născut ca să scrie literatură, să picteze sau să facă muzică. Dar în mod bizar s-a descoperit cu timpul că fără artă omul trăiește urât, își duce viața în întuneric și moare în întuneric“ (Convorbiri cu Marin Preda). „Nu îți cere niciodată iertare pentru sentimentele pe care le afișezi. Atunci când faci acest lucru tu îți ceri practic iertare pentru adevărul din tine”. ”Și puțini oameni au puterea să pună în palma altcuiva emoții, într-o lume plină de măști și suflete goale. Sunt puține lacrimi sincere pe pământ” (Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni“)
Foto. Într-un sat unguresc din Ardeal locuia un fotograf român care făcea poze și portrete, dar cam nereușite, pentru că ba ieșeau de la jumătate în jos, ba cu ochii roșii, ba cine știe cum… Așa i se și dusese vestea în zonă!… Într-o zi vin la el două unguroaice, mamă și fiică, pentru a-și face ceva portrete de trimis rudelor din Ungaria. Mama zice: Bune ziua, domnu’ foto! Vinit noi la dumnevostre se foteți la noi… Pe mine rog foteți în picioare, iar pe fata rog foteți în fund… Numa che rughem noi la dumnevostre foteți la noi așa ca să iese ochii bine la noi!…