Tutti frutti… cu dragoste (20). Poezie și dragoste

Realitate (românească). Când a venit la mine amantul, a văzut tot blocul. Iar când au intrat hoții, toți dormeau!
Bikini.”Am zărit la mare-o fată / Absolut neconformistă, / La nudiști părea-mbrăcată, / La-mbrăcați părea nudistă!” (Giuseppe Navarra)
De frupt.Când Calistrat Hogaș zice în „Pe drumuri de munte”: „Ei, hai, moș Căpățână, gustă și d-ta din mojdei, că doar eu am glumit; mai lasă cea urdă, că-i fi sătul de frupt de oaie”, el menține voroava ”frupt” (latinescul fructus) în perimetrul semantic primar: produsul în lapte al animalelor mulgătoare și derivatele acestuia. Mai târzior ceva, tâlcul vorbei s-a extins, incluzând orice mâncare de lapte, ouă, carne, pește sau derivate ale lor, de la care creștinii ortodocși sunt opriți în timpul posturilor, drept care își găsește nimerit loc în scrierile lui Camil Petrescu: „Îl pofti pe Damian la el la masă, chiar la blagoveștenie, că era cu frupt de pește.” Altminteri, Scriban face dreaptă osebire între „fruptu oilor (laptele), frupt(u) alb, lapte și derivate din el, frupt(u) dulce, mâncare care nu e de post (lapte sau carne).” Într-una dintre nuvelele sale din volumul „Clipe de liniște”, Vlahuță așază la locu-i potrivit expresia „de frupt” (de dulce): „A trecut miezul nopții, acum putem să mâncăm de frupt.” (C. Voinescu)
Gentleman.„Un gentleman este pur și simplu… un afemeiat răbdător.” (Lana Turner)
Epitaf.”Sub piatra asta zace / Un doctor învățat; / Cu moartea lui de moarte / Pe mulți el a scăpat.” (Alexandru Donici)
Ghinion.Azi e o zi – mă tem – absolut nefastă. M-am sculat de dimineață, am luat cămașa… și i s-au rupt doi nasturi. Am pus mâna pe servietă, i s-a rupt mânerul. Acum, mă și tem să merg la baie, să fac pipi…
Inventar.După ce face dragoste cu o tipă, un tip fuge repede la carnețelul lui și începe să noteze ceva. Tipa, supărată, îi spune: – Ce nesimțit ești, ce, eu sunt din alea să mă treci în carnet? – Nu te trec, îi răspunde tipul… te șterg!
Dorință (de soț înșelat). ”Unul drag soției mele / E un tânăr, ca tot omu’, / Scapă-l, Doamne, de belele, / Fă să-l opereze… Ciomu!”
Starostea.„Unde este armăsara / ce sfințea odinioară? / Doamne, ce mai leopardă, / Care mușcă și desmiardă / cu pricină rosmarină / și meteahnă de mezină / cu călcâiele-n mărar / și buricul nenufar. // Nu te supăr că mă supăr / și mă dau după ienupăr, / nu fi țeapăn că mă deapăn / și mă legăn în mesteacăn, / asta-i asta, asta-i aia, / soarele mi-a-ncins păstaia. // Cântă, cucule, osána / că mă-nsor cu coțofana, / demona de dud domol / cu măduva de nămol. // Oh, ce sfântă nebunie / când privea în bagdadie / și sălta îndemânatic / ca leoaica pe jăratic. // Unde este armăsara / ce sfințea odinioara? // Oh, fecioară meretrice, / foarte gingașă-n cerbice / din genunchii tăi cu price / își fac îngerii arșice / Cu țurloaiele creștinii / joacă gioale heruvimii. // Unde ești divină mânză / cu coapsa încinsă-n pânză / care ridicai sprânceana / ca Măria Egipteana? // Unde ești divină țață / care te-am ținut în brață? // Doamnă cu genunchiul tău / joacă zaruri Dumnezeu. // M-a cuprins un tam-nesam / de nici eu nu știu ce am, / nu-mi mai spală fața apa, / Dezleagă-mi, Doamne, pleoapa / să pot plânge după ea / cu lacrima altuia: / copilul meu, sora mea… / copilul meu, sora mea… // Spune te-a împins pustia / să-ți cauți în cer fetia, / să fii mireasă anume / și dușilor pe nelume? // Departe, Doamne, departe / pe deal de singurătate / unde cresc urzici deșarte / și volburi nevinovate / zac slove cu râs prelung / scrise cu mână de ciung: // Aici doarme starostea / Peste toată Dragostea” (Cezar Baltag – ”Starostea”, din volumul „Cezar Baltag, Madona din dud”, Editura Eminescu, 1972)
Poezie și dragoste. (Emil Brumaru) ”- N-ați fugit la țigănci, dar ați fugit în lume, tot pentru o femeie. Nu v-a fost teamă? – Nu mai puteam suporta. Devenise irespirabil. Am renunțat și la medicină. Definitiv. A fost o nebunie, recunosc, dar o nebunie calculată. Dacă n-aș fi avut unde sta, n-aș fi putut pleca. La Iași, opt ani de zile, nu am avut post. Mai câștigam din când în când din scris. Volumele îmi apăreau cam la trei ani unul. Apoi am primit jumătate de normă de corector la revista Convorbiri Literare. Cealaltă jumătate o avea poetul Nichita Danilov. Lucram și în tipografie, cu plumb. Când ieșeam de acolo, eram vlăguiți. Mergeam la Corso și ne îmbătam fleașcă. Ne dizolvam plumbul în votcă. Apoi mergeam acasă și intram țeapăn, să nu se prindă părinții mei că am băut. – Scrisul sau dragostea? Azi ce ați pune pe primul loc? – Scrisul fără dragoste n-are niciun haz. Nu poți scrie așa, în general, pentru nimeni. Trebuie să scrii pentru cineva anume. Principalul e dragostea, ce mai la deal, la vale. Poezia îți vine oricum, dacă o ai în genă, în jenă…Starea de poezie e o stare de dragoste luminoasă. Eu am fost toată viața mea îndrăgostit de cineva. Când nu puteam fi cu ființa iubită, aveam scrisul la îndemână. Iar scrisul era un fel de dragoste la distanță. – Veșnic îndrăgostit și cu capul în nori. – E definiția oricărui poet, nu? – Da, dar ei nu-s aerieni deloc, săracii. Sunt cu capul în nori și cu picioarele în noroi. Și ei au aceleași necazuri. Și ei au de plătit facturi. Și după o viață de scris, vine pensia. Și pensia e…de nedescris! Pe mine mă salvează “Idemnizația de merit” sau premiile, când mai pică.” (Fragment din interviul acordat Formulei As)
Viagra.O dentistă căuta un ac pentru anestezia unui pacient. – Nu vreau injecții. Urăsc injecțiile!, strigă bărbatul. Dentista agită atunci o butelie cu protoxid de azot, la care pacientul începe să țipe: – Nu pot să suport gazele, masca mă sufocă! Dentista îl întreabă atunci pe pacient dacă n-are nimic împotrivă să ia o pilulă. – Nicio problemă, zice pacientul. Mă împac mai bine cu pilulele. Dentista revine cu o pilulă și-i zice: – Uite, aici ai o Viagra. Bărbatul: – Nu mi-am închipuit niciodată că Viagra atenuează durerea! – Nu atenuează, dar cel puțin o să ai de ce să te ții, în timp ce-ți scot, oricum, măseaua…
Leac minunat.– Doctore, vreau să vă mulțumesc pentru medicamentul prescris și să vă ofer cu drag, un plic, o mică atenție… – Mă bucur. Te-a ajutat, văd, nu-i așa? Cât ai luat din leac, câte sticluțe? – Nici una. Unchiul meu a băut una și eu am moștenit o casă de toată frumusețea!
Etajul unu.Soțul se întoarce mai devreme acasă. Amantul fuge la balcon, vrea să sară. Fricos, atârnă, agățat de balustradă o oră, două, trei… Offf, deja nu mai poate, dar de sărit totuși îi e frică să sară, nemaiștiind la ce etaj e, plus că e întuneric beznă și nu vede nimic jos. Se face dimineața, în curtea blocului apare măturătorul: – Ei, tu, ce faci acolo? – Cum ce fac, nu vezi, stau atârnat. – Aaaaa… bine, stai mai departe, e plăcerea matale… dar ridică, te rog, picioarele un pic mai sus, să pot mătura și aici, sub balconul ăsta…
Deviza burlacului… misogin: mai bine lapte din frigider decât o vacă în bucătărie!
Deget.El: – Draga mea, am să te părăsesc. Ești atât de leneșă încât nu miști nici măcar un deget. Ea: – Ba tu ești leneș, și din cauza asta tot eu sunt cea care trebuie să-mi mișc degetul în fiecare zi… știi tu unde…
Sec.Un cuplu pleacă în concediu. Ajung în stațiune, se cazează la hotel, intră în cameră, iar ea zice: – Uite dragă pe geam, se vede o căprioară! El îi răspunde: − Nu e căprioară, e o vacă, și tu nu ești la geam, ci la oglindă!
Democrație.Cum adică, nevastă-ta are trei amanți, iar tu tolerezi asta!? – N-am ce face, așa-i în democrație: eu sunt în minoritate…
Why? Oare de ce Moartea are – ca reprezentare grafică acceptată, consacrată încă din Evul Mediu – chip de femeie, nu de bărbat!? Oare nu-i ajungea bărbatului nevasta, ca pedeapsă!? (Anonim)
Soartă.”Nu contrazice voia sorții / Și nu sfida stihiile! / Așa fu scris: cei morți cu morții, / Iară cei vii cu… viile!” (Păstorel Teodoreanu)
Perseverență.Când eram copil, părinții mei se mutau adesea dintr-o casă în alta, dar eu i-am găsit de fiecare dată…