Tutti frutti… cu dragoste (17). Moartea căprioarei

Bomf(r)aier.“Unii își fac operații de mărirea penisului. Păi eu nu știu cum să mi-l micșorez. Mi-ar trebui un bomfaier.“ (Corneliu Vadim Tudor)
Unei… nesătule.”Că mă lași să te iubesc, / Draga mea, îți mulțumesc. / Dar m-aș bucura enorm / Dacă m-ai lăsa… să dorm!” (Emil Ianoș)
Moartea căprioarei.(Pare inutil? Nu cred… unii au uitat această minunată poezie… alții – mai tineri – încă nu or fi descoperit-o): ”Seceta a ucis orice boare de vânt. / Soarele s-a topit și a curs pe pământ. / A rămas cerul fierbinte și gol. / Ciuturile scot din fântână nămol. / Peste păduri tot mai des focuri, focuri / Dansează sălbatice, satanice jocuri. / Mă iau după tata la deal printre târșuri, / și brazii mă zgârie, răi și uscați. / Pornim amândoi vânătoarea de capre, / Vânătoarea foametei în munții Carpați. / Setea mă năruie. Fierbe pe piatră / Firul de apă prelins din cișmea. / Tâmpla apasă pe umăr. / Pășesc ca pe-o altă Planetă, imensă, străină și grea. / Așteptăm într-un loc unde încă mai sună, / Din strunele undelor line, izvoarele. / Când va scăpăta soarele, când va licări luna, / Aici vor veni în șirag să se-adape / Una câte una, căprioarele. / Spun tatii că mi-i sete și-mi face semn să tac! / Amețitoare apă, ce limpede te clatini! / Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri / La ceas oprit de lege și de datini. / Cu foșnet vestejit răsuflă valea. / Ce-ngrozitoare înserare plutește-n univers! / Pe zare curge sânge și pieptul mi-i roșu, de parcă / Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am șters. / Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineții, / și stelele uimite clipiră printre ele. / Vai, cum aș vrea să nu mai vii, să nu mai vii, / Frumoasă jertfă a pădurii mele! / Ea s-arătă săltând și se opri / Privind în jur c-un fel de teamă, / și nările-i subțiri înfiorară apa / Cu cercuri lunecoase de aramă. / Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit, / știam că va muri și c-o s-o doară / Mi se părea că retrăiesc un mit / Cu fata prefăcută-n căprioară / De sus, lumina palidă, lunară, / Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireș. / Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară / Bătaia puștii tatii să dea greș / Dar văile vuiră. Căzută în genunchi, / își ridicase capul, îl clătină spre stele, / îl prăvăli apoi, stârnind pe apă / Fugare roiuri negre de mărgele. / O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri, / și viața căprioarei spre zările târzii / Zburase lin, cu țipăt, ca păsările toamna / Când lasă cuiburi sure și pustii. / Împleticit m-am dus și i-am închis / Ochii umbroși, trist străjuiți de coarne, / și-am tresărit tăcut și alb când tata / Mi-a șuierat cu bucurie: – Avem carne! / Spun tatii că mi-i sete și-mi face semn să beau. / Amețitoare apă, ce-ntunecat te clatini! / Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit / La ceas oprit de lege și de datini… / Dar legea ni-i deșartă și străină / Când viața-n noi cu greu se mai anină / Iar datina și mila sunt deșarte, / Când soru-mea-i flămândă, bolnavă și pe moarte. / Pe-o nară pușca tatii scoate fum. / Vai, fără vânt aleargă frunzarele duium! / Înalță tata foc înfricoșat. / Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat! / Din ierburi prind în mâini fără să știu / Un clopoțel cu clinchet argintiu… / De pe frigare tata scoate-n unghii / Inima căprioarei și rărunchii. / Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau sa trăiesc, și-aș vrea… / Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea! / Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Și codrul, ce adânc! / Plâng. Ce gândește tata? Mănânc și plâng. Mănânc!” (1956) P.S. Când a scris această nestemată, Labiș avea abia 21 de ani.
Exasperare.”Când îți spun ca te ador, / Tu mă iei peste picior. / Ce-aș putea să-ți spun eu, oare, / Să mă iei… între picioare?”
Emigrare.Un om în vârstă dorește să emigreze. La completarea formalităților, este întrebat de către oficialități de ce. – Datorită homosexualității… – Cum așa? – Păi, în timpul naziștilor se pedepsea chiar cu moartea, după aceea cu închisoare, iar acum este permisă prin lege. Aș dori să emigrez până nu devine obligatorie.
Declarație(sinceră). ”Femeie, findcă te iubesc / Și vreau mereu să-ți fie bine, / Un singur lucru nu-ți doresc: / Un soț… ca mine.” (Ion Diviza)
Revenge.De un cent! Un om a intrat într-un bar și a cerut o bere. „Sigur domnule, vă costă un cent!”, a zis barmanul. „Doar 1 cent?!”, a întrebat clientul. „Și cât ar costa o friptură mare și gustoasă și o sticlă cu vin bun?” „Cinci cenți!”, spuse barmanul. „Cinci cenți?!” „Unde e patronul acestui local?”, întrebă, șocat, clientul. Chelnerul: ”Patronul e sus… cu nevastă-mea!”, zise barmanul. „Ce naiba face sus cu nevastă-ta?”, întrebă clientul, iar barmanul răspunse, calm: „Același lucru pe care îl fac eu cu afacerea lui, aici jos, în bar! I-o regulez!”
Golan.„Tătă lumea mă grăiește / Că-s golan. Doamne-ferește! / Da de ce, Doamne, să hiu? / N-am omorât om de jiu / Am iubit ce mi-o plăcut / Alte rele n-am făcut / Alte rele n-oi mai face / Și-oi iubi pe cine-mi place.” (de la regretatul Dragoș Tochiță, regiunea Cernăuți)
Bucurie.De la cârciumă… cetire. Un bețiv la restaurant: – Ospătar, am fost aseară aici? – Desigur, domnule, ca de obicei, răspunse ospătarul. – Și am cheltuit vreo 300 de lei? – Într-adevăr, domnule, cu tot cu bacșișuri. Ați băut strașnic de banii ăștia. – Slavă Domnului! Am crezut că i-am pierdut.
Ar trebui.”Ar trebui măcar să recunoști / Că Îngerul dat ție pentru pază / E unul dintre cei mai blânzi și proști / În aerul topit de după-amiază. / El nimbul, àripile și-le-amanetează / La Muntele de Pietate, să-ți ia haine / Cât mai zurlii, cizmoance, pelerine faine, / Agrafe-n frișcă, fuste cloș, de raze, / Ba pân’și jartierele de-un verde / Ce sufletu-mi de muritor mi-l pierde / Ca-n pajiști dulci, cu ierburi moi drept funde, / În care toate ale tale sânt rotunde, / De îl orbești chiar și pe Cel din ceruri, / Iubita mea-mbăltită-n giuvaeruri…” (Emil Brumaru)
Dop.– Dom’ doctor, am și eu o problemă… Am un dop în fund și nu mai pot face nevoile și eu, ca tot omul. – Dar cum a ajuns acolo? – Păi… Mergeam pe o plajă și am dat fără să vreau cu piciorul într-o lampă fermecată. A ieșit un duh de acolo și mi-a zis că îmi îndeplinește o dorință, orice. – Și? – Eu am zis: No, shit!
”Doamna colonel”.”Un colonel a șocat lumea bună a Brașovului interbelic căsătorindu-se cu o prostituată. Cei doi s-au mutat în Sibiu și au făcut parte din lumea bună a orașului. Nici o cunoștință a colonelului n-a știut rușinosul secret. Nimeni n-ar bănui astăzi că bunicuța respectabilă, văduvă de cadru militar, are un trecut tumultuos. O altă damă a reușit să încheie o partidă strălucită prin anii 1942-1943. Aceasta era cât se poate de serviabilă cu studenții de la medicină care, vara, își satisfăceau stagiul militar în Poiana Sibiului. Nu rata nici o ocazie de a le face o vizită de curtoazie. Până la urmă, a ajuns să se mărite cu un student, care a devenit medicul-șef al regiunii Hunedoara.”(monitorulexpres.ro)
Fidel.O tipă încearcă să agațe un tip în club: – Ești fidel? – Da, mereu! – S-ar putea să fii bărbatul vieții mele! Cum te cheamă? – Fidel, ți-am spus deja!
Limbi.La ușa lui Bulă sună un neamț. – Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine. Bulă acceptă și îl culcă pe neamț în singurul pat pe care îl avea, între el și Bubulina. A doua zi, neamțul plătește și pleacă. – Mi se pare mie, sau neamțul s-a dat la tine azi-noapte? – Așa e! – Și tu n-ai zis nimic? – Păi ce, eu știu nemțește?
Amor.Într-o zi, mi-am sunat soția – ca să-i fac o surpriză – și i-am declarat: – Draga mea, mă gândeam la tine și brusc, m-a lovit, nestăvilită, o pofta nebună de amor. La care ea a întrebat: – Dar cine-i la telefon?!