Tusea și junghiul

N-am să găsesc eu comori ascunse acolo unde toată lumea a putut vedea că împăratul e gol! Semifinala Poli-Steaua e un manifest antifotbal. Intrări dezonorante, de căpcăuni, faze de poartă – ioc, un gol marcat din corner, desigur “după o schemă îndelung exersată la antrenamente“, incluzând aici și priza lui Cernea. Cum stafia lui Carlos bântuie încă în Ghencea, n-ar fi exclus să se găsească cineva să aducă iar în discuție etalonul Carlos, de măsurare a neghiobiei în poartă. Apoi, dacă avea dubii, Alexa ar fi putut să spună “Jos masca, domnule Elton!”, însă el a preferat să-și înfigă degetele în detaliile faciale ale brazilianului. Cât despre Pleșan… ani-lumină, sau mai curând ani-beznă, între șerpuirea aceea din meciul cu Germania și lansarea sa în chip de proiectil asupra unui adversar, la ambele fiind martor același stadion. Și cât de slab Karamian! O centrare n-a fost în stare să dea armeanul… Emblematică faza în care o tentativă de centrare n-a trecut de primul obstacol stelist, mingea i-a revenit și traiectoria s-a repetat întocmai. Apoi, după un fault nesancționat asupra lui Petre Marin, a scăpat împreună cu doi coechipieri împotriva unui singur fundaș advers, dar a reușit să-și încâlcească mingea în picioare. Și ca să ne arate că prostia recidivează întotdeauna, mai intră și în dialog spurcat cu tribuna și își exhibă degetul mijlociu… Deși au plâns după armean, rapidiștii să se felicite c-au scăpat de el și l-au redescoperit pe Perjă!
Ca o concluzie în ceea ce privește echipa de pe Bega, aceasta a trecut mai departe numai pentru că a avut în față o ruină. Doar rezultatul îi poate mulțumi pe susținătorii alb-violeți, dar eu unul n-aș vrea să fiu în pielea lor și să-mi văd echipa favorită jucând astfel.
Despre Steaua ce s-ar mai putea spune?! În acest amalgam de bube, mucegaiuri și noroi, singurul în stare să mai iște câte un gol este Thereau. Și cu el în teren senzația de neputință este aceeași, însă măcar francezul izbutește cumva să găsească o fisură. Din păcate pentru coechipierii săi, ultima fisură a găsit-o la unul din degetele sale! Dar peste tot dezastrul plutește personalitatea puternică, mult prea puternică, a lui Gigi Becali. Acesta poate afirma cu o convingere demnă de era sclavagistă că între el și angajații lui nu pot exista discuții în contradictoriu! Probabil că tot ce pot face aceștia este să spună “da, șefu… iartă-mă, șefu…”! Aviz amatorilor care îl văd președinte. Chiar și cei pe care deunăzi îi întâmpina la intrarea în Ghencea cu adeziuni pentru partidul său s-au deșteptat și pe la meciuri afișează mesajul “Nu votez un dictator”. Și chiar așa… În ograda lui nici măcar demisia nu se poate da! Olăroiu e stors, ar vrea să se elibereze și să-i elibereze și pe ceilalți, dar vine Gigi și-l întoarce. Păi Oli… când mai face suveranul poncif un tur de forță între Nașu și Dan Diaconescu, fugi! Emigrează, treci Dunărea înot, ascunde-te într-un container, fă ceva!